marți, 22 decembrie 2009

Magnet pentru probleme


Am observat de ceva timp că asta sunt. Un magnet incontestabil pentru tâmpenii, probleme şi pericole. Nu ştiu cum se face, dar am talentul ca prin încercarea mea de a plăcea tuturor şi a ajuta pe oricine (chiar dacă nu sunt rugată) sa mă bag eu până la genunchi in c******** din care cu greu mai ies. Cu alte cuvinte, cum spune şi proverbul pur românesc, facerea de bine e ştiţi voi ce. Şi tare mă întreb când o să mă învăţ minte pentru ca prea curând nu par să am de gând. Şi uite aşa când zic: gata frate, nu mă mai bag, eh atunci îşi bagă mephisto coada lui ascuţită şi iar mă trezesc gandindu-mă cine m-o fi pus, frate? Şi încep să cred tot mai tare în sintagma "dacă eşti bun eşti şi prost". Că, deh, unora le e sortit să vrea binele tuturor. Mă întreb totuşi până când?

duminică, 20 decembrie 2009

Mi s-a facut obsrevație


Mi-a zis cineva să scriu cu diacritice. Și cred ca are dreptate. Uite tocmai de asta iau acum fiecare postare la mână și o corectez. Cred că am de lucru.

Drumul spre iad e pavat cu intenții bune

Cine a zis că e greu să îi înţelegi pe cei din zodia gemeni, nu a fost nebun. Atât de greu sunt de înțeles încât nici măcar ei nu se înţeleg.
Dar cum nu îmi place să generalizez, admit că e vorba despre mine. Ideea e că o dau atât de tare în bară și fac atâtea tâmpenii de obiciei încat uneori sunt debusolată total. Ca și acum. Mi se oferă de atâtea ori ocazia sa dau cu bâta în baltă încât nu am cum să ratez.
Nu mă plâng. Nu mă declar o nefericită. Nu vreau să o fac. Și dacă aș vrea să fac asta nu aș avea cui. Pentru că nimeni nu are destul timp să asculte. Și nu e obligat nimeni să mă asculte. Nici măcar cei pe care îi iubesc. Și doar pentru faptul că îmi sunt dragi, nu le spun mereu ce mă doare fie pentru că nu știu să asculte, fie că dacă am o problemă se macină mai rău decât mă macin eu. Și dacă cineva drag mă ranește, nu află cât rău mi-a făcut. Pentru că iert și pentru că iubesc. Rău e ca invers nu se pune. Și dacă încerc să fac în așa fel încât să iasă bine, nu iese frate. Și reușesc să distrug toate relațiile clădite, într-o fracțiune de secundă. Toate relațiile pe care le-am clădit mai mult sau mai puțin greu. Din toate soluțiile care există la o problemă eu sunt norocoasa care o alege pe aia care mă îngroapă.
Și vă implor să nu mai țipați. Vă implor să fiți mai calmi și să aveți mai multă răbdare. Și vă implor să nu mai priviți ca și cum totul v-ar ataca. Vă rog să învățați că unii oameni vor să facă bine, doar ca nu le iese.
Mă rog să învăț că nu pot mulțumi pe oricine. Mă implor să încerc să nu mai vreau atatea de la mine. Mă implor să încerc să nu mai plac tuturor. Mă implor să nu mai încerc.

miercuri, 16 decembrie 2009

Amintiri din copilărie


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit cum ninge afară îmi amintesc de vremurile copilăriei mele. Erau zile, când ningea. Ningea cu fulgi mari şi mă uitam cu jind pe geam cum se leagănau şi se aşeazau pe pământ. Mai erau zile în care ieşeam cu săniuţa pe derdeluş, dar nu mă dădeam pe burtă ca toţi copii, pentru că îmi era frică. Ne rostogoleam pană nu ne mai simţeam mâinile şi picioarele, şi făceam trenuleţ din săniuţe la care trăgeau baieţii mai mari până aproape că îşi tăiau mănuşile de la sfori. De bătaia cu bulgări mă feream întotdeauna. Nu am avut niciodată ţintă şi nici forţă să arunc. Aşa că îmi luam zapadă în freză de fiecare dată. Şi când abia ne mai mişcam şi ne îngheţa şi părul, fugeam în casă unde soba ardea şi mama ne aştepta cu un ceai fierbinte şi ne scăldam picioarele în apă cu sare. Adoram să simt cum se topeau cristalele mari de sare sub tălpile îngheţate.
Dar asta a fost atunci. Acum iar ninge şi, pentru că am crescut, am chef de bătaie cu zăpadă. Şi vreau să fac şi un om de zăpadă. Am reuşit să fac cândva o căprioară. Şi plănuisem să fac şi un igloo. Încă mai sper să fac unul, dar am nevoie de ceva ajutor.
Tot oraşul s-a mişcat în reluare zilele astea (cum nimeni nu a reuşit să împraştie sare şi nisip). Şi dacă ai ghinionul să te afli într-un automobil, ai ocazia să te simţi ca într-o maşinuţă buşitoare. Trebuie doar să speri că nu vei intra într-o alta. Eu una m-am speriat un pic într-o curba când maşina fratelui meu a patinat puţin, dar graţios.
Acum nu mai ninge. Acum e mocirlă mare şi aş vrea sa am zapadă în weekend sau luni şi sărbători frumoase. :D

luni, 14 decembrie 2009

Wish-list


Dragă Moşule,
Ştiu că tu întotdeauna mi-ai citit gândurile şi mi-ai adus ceva să îmi placă. Şi mai ştii că nu am pretenţii şi idei. Aşa că nu o să îţi scriu ţie o scrisoare cu ce vreau de la tine, ci am să-mi scriu una mie, cu ce vreau de la mine.(hai, recunosc ca i-am copiat pe ăia de la Vodafone)

În anul ce vine îmi propun să:
~ Termin clasa a XII-a (deja simt că nu mai vreau)
~ Iau note la bac astfel încat să le demonstrez tuturor care nu au încredere în mine şi cred că nu se poate, că s-au îndoit
~ Să intru la Poli (cine e Poli?)
~ Să intru la jurnalism (doar ca să văd eu că pot, că rămân tot la Poli- Poli nu e tipa)
~ Să mă reapuc de fotografie (Poli nu e nici baiat)
~ Să încerc să mă apuc de desen şi pictură (da, mă vrea virusu' din mine să facă ouă - să vedem ce-i iese)
~ Să fiu mai pretenţioasă cu mine însumi (nu că nu aş fi destul)
~ Să îi fac pe cei dragi să zâmbească mai des (măcar de la anul)
~ Să învăţ să joc biliard (implicit să ţin tacul în mână)
~ Să citesc toată literatura lui Mircea Eliade (e de ceva timp pe lista de aşteptare)
~ Să devin ordonată (ar fi cazul)
~ Să devin mai aşezată şi mai calculată (spun PA haosului)
~ Să citesc toată seria Art Gallery şi 100 de personalităţi (dar ştiu că am voinţă)
~ Să îmi înmulţesc colecţiile (zici că sunt copil)



şi lista o să continue.Mai adaug când îmi amintesc. Acum îmi bubuie capul de somn (iar) şi văd dublu. Şi stau şi mă gândesc...de unde atâta timp să le fac pe toate?

duminică, 13 decembrie 2009

Pauza de-o tigara


Rusine sa imi fie. Tin atata la blogul asta si nu am mai postat nimic in ultimele zile. Nici de 100ro nu prea m-am mai tinut. Macar am o scuza buna. Laptop-ul meu s-a umplut de virusi si eu de draci ca nu a mai vrut sa mearga. Asa ca l-am luat la "subsoara" si am mers cu el la cineva potent si apt sa il "gadile". Nu ca nu as fi avut antivirus sau ca as fi umblat pe vre-un site porno ( :-" ). Pur si simplu antivirusul meu nu a fost in stare sa faca fata cantitatii de informatie (01100010100111000101011100101002) care s-a infipt in PC :D.
Am atatea idei si astept cu nerabdare sa ajung cu el acasa. Sa vezi atunci carnagiu de cuvinte. Cu ocazia asta imi instalez si Photoshop-u' si ma apuc de treaba cu expozitia care si aia saraca ma asteapta de ceva timp.
Acum cat scriu sta cineva mic in spatele meu si ma spioneaza. Deci am deja un prim cititor. :D
Ne auzim curand caci pauza de tigara a luat sfarsit. :D

miercuri, 9 decembrie 2009

Virusul cultural

Am auzit zilele trecute de un termen nou cu denumire dubioasa: virusul cultural. Acesta este defapt un manifest pentru cultura. Un manifest desfasurat pe internet care vine in combaterea tuturor mass-urilor idioate, a inaptiilor si gunoaielor de care dam zilnic, pretutindeni.
Se numeste virus deoarece are menirea de a curata. Nu toata informatia utila/inutila din PC asa cum fac cele obisnuite. Si nici nu vrea sa iti roada sistemul imunitar pana te termina. Virusul cultural are intentia de curata sufletele si mintile inca deschise spre arta in toate formele ei.
Ideea de virus cultural este in dezvoltare din 2001 dupa cum spune creatorul lui (da, e un virus fabricat in laborator...in laboratorul de creatie). Ce-i drept cred ca nu sunt singura care a simtit nevoia de asa ceva.
Virusul cultural are mai multe tulpini:

viruscultural de tip DP [desen şi pictură]

viruscultural de tip T [tatuaje]
viruscultural de tip M [muzică]
viruscultural de tip P [poezie]
viruscultural de tip F [fotografie]
viruscultural de tip A [actorie]
viruscultural de tip D [artă digitală]
viruscultural de tip G [gravură]
viruscultural de tip I [interviuri]

Nu exista remediu cunoscut si nu poate fi eradicat.
Intr-un comunicat a fost facut public faptul ca: "Autorul, deţinătorul celui mai complex tip de virus cultural cu tulpină multiplă de tip DP-M-P-F-A-AD-G, îşi recunoaşte şi asumă vina eliberării acestui virus cultural şi se supune oprobiului public."

Ma declar infestata de tulpini ale virusul si propun un viruscultural de tip DP

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Making of - Sedinta foto Floresti -

Dupa cum am spus si ieri, desi nu am avut prea mult timp, am facut o sedinta foto destul de reusita in mini-vacanta. Ma pregatesc intens pentru expozitie.
Asa ca luni dimineata mi-am luat aparatul la brat si am plecat sa ma intalnesc cu Tedi si cu Alex. Ca intotdeauna nu m-am tinut de program, prin urmare nu am plecat la ora stabilita. Si cum matinalul isi punea amprenta asupra luciditatii mele, am mai stat si la o cafea la Mc. Partea proasta e ca abia pe la jumatatea cafelei am realizat ca defapt eu am uitat bateria de la aparatul foto acasa. A trebuit sa ma intorc din drum. A fost semn destul de rau, ar zice superstitiosii. Eu nu. Eu refuz si superstitiile. Refuz tot ce nu imi convine. In fine, am luat bateria si am plecat la drum : spre Bucuresti. Eu nu am un trepied. Si imi este necesar din moment ce vreau sa reiau aparatul in mana. Deci am plecat spre Bucuresti sa luam trepiedul colegului lui Tedi. Doar ca vazand-ma in camera de camin, m-a indemnat vrednicia sa fac un pic de curatenie...pic care a durat vre-o ora. Timp in care baietii s-au plictisit de moarte. M-am oprit cand m-au parasit pe mine puterile. Am probleme cu glicemia uneori asa ca noroc cu niste pufarine groaznic de dulci. Altfel probail ma adunau de pe jos.
Dupa ce m-am hotarat si eu ca e ok sa plecam,am pornit-o inapoi spre Ploiesti. Imi propusesem sa ajung pe la 9 inapoi, dar am ajuns pe la 12, mai exact la doctor sa imi iau o scutire (ce ti-e si cu cheful de scoala). Aici le-am luat si pe Flori si pe Maria si am pornit spre Floresti. Loc in care sincer nu am mai fost niciodata. Dar mi-a placut foarte mult. Si ma voi intoarce acolo cu placere.
Ne-am distrat foarte bine moscolindu-ne cu acuarele si curatandu-ne cu servetele umede. Am inghetat de frig si ne-am rugat sa nu ne pice ditamai bucatile de zid in cap. Ne-am ciondanit si ne-am impacat, ne-am alergat, ne-am scalambat,am ras, am plans, dar am petrecut o zi absolut geniala.




Iata dovada:


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

joi, 3 decembrie 2009

Bancul cu timpul


Refuz timpul. Mai bine zis el ma refuza pe mine si uite asa nu m-a lasat indeajuns de mult sa fac ce imi propusesem.
Am avut o scurta vacanta de extenuare in care nu am facut mare lucru din ce am vrut. In schimb m-am ales cu cativa saci de nervi si o sedinta foto reusita. Ma pregatesc cu seriozitate (as zice eu) sa definesc o tema. Asa a luat nastere sedinta foto de la Floresti. E singura realizare din cele 5 zile libere. Si mutarile de prin casa al caror final s-a dovedit a fi un esec. Dar asta nu mai conteaza.
Am atatea de povestit...dar pur si simplu ma simt ca un zombie acum. Am sa scriu despre ultimele zile si mai ales de sedinta foto de la Floresti maine. Acum patul e atat de atractiv...



Si totusi exista oameni pentru care timpul nu e o bariera. Si mai sunt oameni care noaptea nu dorm...

joi, 26 noiembrie 2009

Orice verb defineste o arta (II)

PÓZĂ, poze, s.f. 1. Atitudine pe care cineva şi-o impune; ţinută, poziţie. ♢ Expr. A(-şi) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu.











miercuri, 25 noiembrie 2009

Orice verb defineste o arta (I)

fotografie - FOTOGRAFÍE, fotografii, 1. Imagine pozitivă a unei fiinţe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică şi obţinută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.: în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie. FOTOGRAFÍE s. f. 1. arta şi tehnica fotografierii. 2. imagine fixată pe hârtie fotografică; foto2. o ~ de platou = fotografie în timpul realizării filmului pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc.



















luni, 23 noiembrie 2009

"Nu trebuie mai ales să īnţelegem, - trebuie mai ales să fim;" (A taia in carne vie)


Nu inteleg de ce exista in orar respectiva materie care se numeste pompos "Limba si literatura romana". E un titlu aberant. Ar trebui sa ii spuna "Ora de biologie aplicata" sau "Doctorul Ciomu pentru to(n)ti". Haideti sa va dau reteta:
1) Se alege una bucata poezie (se gaseste la kil' in biblioteci)
Se ia poezia. Se intinde pe o hartie. Se intoarce pe toate fetele (fara grija ca nu fuge) si se localizeaza tema acesteia. Se realizeaza o incizie pana-n analele temei respective (in functie de viziunea chirurgului) si se macelareste in partile componente: motive si figuri de stil. Fragmentele astfel obtinute se paseaza pe o coala de hartie sub forma de paragrafe.
Aceasta este doar munca din spatele cortinei. Mentionez ca rezultatele difera de la subiect la subiect, iar rezultatele sunt unice si incontestabile.
Partea a doua este de a demonstra teoria*.
2) Se ia una bucata clasa de elevi (nu intereseaza de unde si de ce)
Bataia de cap nu a fost pana acum. Ci de acum incolo. Scopul? Sa faci clasa de elevi care nu dau doi bani pe munca pe care o depui (oare de ce?) sa ajunga exclusiv la aceasi concluzie ca a ta.



Si ma intreb: la finalul orei te simti un profesor implinit daca opera literara se gaseste disecata, mestecata si deja digerata (pe care unii o regurgiteaza) pe caietul tuturor elevilor? Esti un profesor de literatura daca diseci poezii ca pe broaste? Te-ai gandit daca mai traieste ulterior si in inimile cator elevi? Tu, ai simtit-o?







* daca teoria iti apartine

duminică, 22 noiembrie 2009

Totul e relativ (escapade)



Obicieiul meu de mica: sa fac tot felul de tampenii de care sa nu stie nimeni. Asta a evoluat pe masura ce am crescut si au luat amploare. Ador ideile spontane. Iubesc planurile neasteptate, neplanuite, de care mai nimeni nu stie.
Astazi am avut o asemenea escapada in Bucuresti. Cu riscul de a porni o tornada acasa, m-am inarmat cu o minciuna buna (nu stiu cine poate sa ma creada uneori), mi-am luat fratele la volan (ce-as vrea si eu carnet) si cu emotiile de rigoare am plecat sa scap de rutina si sa fac o surpriza :D . Sa scap de Ploiesti si de tot ce m-am plictisit sa vad. Mi-a iesit escapada. Si inca bine. Am petrecut o zi minunata in care mi-am amintit cat de mult tin la oamenii de langa mine. Am devenit inca de pe drum spre foarte nostalgica si mi-am amintit ca nu e prima data cand fac asta. Devenise o rutina anul trecut cand, impreuna cu colega de banca, plecam undeva pe la a doua ora, luam primul tren de Bucuresti si ne prezentam constiincioase la dentistul ei. Apoi ieseam sa ne plimbam, deseori pe Lipscani in speranta ca vom da de Bendeac. Nu stiu de unde auzise ea ca se plimba ocazional pe acolo. Defapt asta era dorinta ei, dar nici mie nu mi-ar fi displacut. Apoi ne trezeam ca e tarziu si ca trebuie sa ajungem in timp util in gara. Ceea ce si faceam, dar nu mai aveam timp si de bilet. Si astfel noroc cu cate o batranica draguta care ruga nasul/nasa sa ne ierte, ca apoi sa ne vorbeasca tot drumul de tineretile ei si de palaria ce o poarta, amintire de la mama ei de cand era scolarita :).
La fel de frumoasa a fost si escapada de la Bucov dintr-a zecea. Plictisite intr-o zi de luni de scoala, dupa un weekend prea frumos pentru a se fi terminat cu o zi de scoala, impreuna cu colega mea (de suferinta :)) ) ne-am gandit sa ne facem pierduta urma. Acum intrebarea era unde? Orasul mic si plictisitor, lipsa vre unui sfant in buzunar, astea nu ne ofereau nici o posibiliate. Asa ca ne-am inarmat de data asta cu energie si am pornit. Cred ca ne-a luat 2 ore jumatate sa ajungem de la liceu pana la parcul Bucov. Dar am reusit. Si, obosite, am cautat un petec cu iarba mai verde si sculpturi mai interesante si ne-am pus pe pozat si fotografiat. Am avut noroc de o pizza pe care o facusem cu o zi inainte si pe care o luasem pentru pranz (fara modestie, fac o pizza delicioasa) asa ca nu am murit nici de foame. Am cantat, ne-am dat in leagane, ne-am chitait...ce mai...ne-am distrat grozav. Dupa ore pierdute pe-acolo ne-am hotarat sa plecam. Dar cu ce? Intotdeauna am avut o fobie de autostop. As fi preferat sa ma tarasc in genunchi pana acasa decat sa ma urc in masina unui strain. Am zis ca inghet cand am vazut ca se opreste cineva sa ne ia. Am acceptat rugamintile colegei cu conditia sa se urce ea in fata. Am dat de un nene tare simpatic, care facea transport de marfa pana in oras. Totusi nu m-am oprit din tremurat pana ce nu m-am vazut in siguranta, inapoi cu picioarele pe pamant.
Parintii mei au aflat tarziu de toate astea. De unele poate nu au aflat deloc (nici nu mai stiu daca le-am povestit). Cine nu a trebuit sa afle, nu a aflat. Si nici nu va afla. Cert e ca astea sunt condimentele vietii mele: ideile spontane, faptele ilegale (in limite). Sunt atatea pe care le-am facut, si sunt amintirile mele, parte din frumusetea vietii. Desi regret ca nu am facut mai multe. Nu am sa ma multumesc niciodata. Dar am o viata inainte.





Si mi-am amintit de asta:

Green Day - Good Riddance (Time of Your Life)










P.S.: Cred ca am povestit cam mult. Vorbesc mult. As dori sa fiu ascultata mai mult. Ma intreb de catre cine?

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

72 de ore



E ciudat cum in 2 ore, tot ceea ce erai sigur ca e adevarat, tot ce stiai despre tine capata un semn mare de intrebare. Si sa mai crezi ca viata nu e imprevizibila!
Se pare ca fluturii de alaltaieri au coborat acea stea. De curand, mi s-a oferit posibilitatea de a tine o expozitie de fotografie. Conditia principala a fost in primul rand sa fiu de acord si in al doilea rand sa incep treaba. Am simtit ca imi pica ceva in cap cand am auzit. Imi doream enorm sa zic da. Dar stiam ca e practic imposibil sa obtin "aprobarile necesare", sau sa imi aloc timp si pentru asta. Si uite asa am pierdut o saptamana intreaga plangandu-mi de mila ca nu pot, ca nu am timp, si rugandu-ma sa ramana valabila oferta inca jumatate de an :).
Spre norocul meu, omul care mi-a aruncat pastila, m-a si convins sa o inghit repede. Mi s-au oferit 72 de ore pentru a schimba in viata mea. Timp pe care l-am acceptat. Si nu a fost greu sa incep din nou sa stiu ca pot. Da, am fost lasa sa cred ca nu as putea. Da, am fost nedreapta cu mine nici macar sa nu incerc. Din fericire mai sunt si oameni care au darul de a te trezi la realitate. Si poate Ingerul pazitor chiar ne vorbeste uneori prin oamenii din jurul neostru.
Apreciez enorm fapul ca exista oameni care ma sustin cand imi doresc ceva. Oameni care ma ajuta, pentru ca am nevoie de asta. Dar apreciez la fel de mult ca exista omul care imi pune piedica. Care ma dezaproba si ma demoralizeaza fara rost si de care totusi imi pasa. Fara omul acesta nu exista progres pentru mine.
Asadar s-a stabilit ca expozitia sa aiba loc prin luna ianuarie, anul viitor. mai multe detalii cand vor mai aparea. Sper ca totul sa ramana bine, asa cum a inceput.

vineri, 20 noiembrie 2009

Tu drept cine ma crezi?


Este trist ca in ziua de azi, volubilitatea unei femei este prost inteleasa de o mare parte din barbati. Aceasta mare parte constituie tipul barbatului mioritic. Societatea aceasta se imparte la randul ei in doua parti. Tribul "pumnii mei minte nu are" si breasla "caramida in geam".
Prima categorie se ghideaza dupa sintagma care ii da numele. Considera ca violenta, vulgaritatea, badaranismul cuceresc o femeie. Cred ca tot ce are picioare lungi (sau mai scurte dupa caz) se poate poseda (mi-as dori sa scape strutii de la zoo...vor vedea ce inseamna pasarica cu picioare lungi si fundul mare). Doar pentru ca femeile si-au format un sistem de aparare impotriva ploii de mitocanie a acestei specii ei considera ca e un altfel de a spune lasa-ma-mi place. Ar cam trebui sa le spuna cineva ca NU.
Breasla "caramida in geam" se deosebeste de cei amintiti mai sus prin subtilitatea cu care cred ca se exprima:
"Vino pe la mine pe-acasa la o cafea. iti platesc eu taxiul si dus si intors" - sublim. NU
sau
"Hai sa iesim in oras. promit ca nu ma dau la tine" - clasic. NU
mai discret, pe net
"Cu ce esti imbracata? ce lenjerie ai?" - frunza de brusture. NU
Cred ca oamenii astia au luat prea in serios bancul:
"Cocosul alerga gaina sa o calce. Fugea gaina de el si se tot gandea:
-Daca alerg prea repede,nu ma prinde. Daca ma opresc, zice ca sunt curva. Mai bine ma impiedic. :)"
Mai baieti, nu stiu cum sa va explic dar femeile chiar NU au creier de gaina. S-a demonstrat. Parol!
Cireasa de pe tort am primit-o cand m-am plans de teama de a-mi lua o fusta pe mine (serios...vara mi-e groaznic de frica dupa cateva experiente) intr-o replica stupefianta, tot din partea unei femei, dar trecuta de pericol: "Pai inseamna ca tot tu te dai la ei". Da...eu o cer din priviri. NU
Spre bucuria mea, in conditiile in care prietene mi-au fost intotdeauna persoanele de sex opus, in ultima vreme am cunoscut oameni integri, oameni care nu si-au pierdut demnitatea si au refuzat sa se limiteze la reflexele primitive (somn,hrana,sex). Pentru voi, toata stima!
Asadar barbatii NU sunt porci. Porcii doar guita.

joi, 19 noiembrie 2009

Pentru ca unii oameni sunt criminali din nastere

Exista oameni nascuti sa faca alti oameni sa rada si sunt constienti de asta. Si o fac al dracu' de bine. Putini sunt insa care fac asta din inteligenta si pentru ca desi poate sunt vulgari (mai vulgari de cat prevede moralul), sau cel vizat esti chiar tu, nu te poti abtine sa nu te tavalesti pe jos de ras. Am cunoscut genul acesta de oameni. Buni de voie buna dar cu un simt al seriosului dezvoltat si o gandire cu adevarat impresionanta. Am avut norocul sa convietuiesc cu cativa dintre acestia 6-8 ore pe zi, 5 zile din 7, timp de 4 ani. Oameni pe care i-am iubit si i-am urat, pe rand. Acele persoane care mi-au aratat ca am defecte atunci cand am uitat. Sunt copiii pe care i-am cunoscut ieri si adultii care vor pleca maine. Sfarsitul de an se apropie si vad pe chipurile colegilor mei, adolescenti naivi, trasaturi de adulti in devenire. Trasaturi ce devin din ce in ce mai definite.
Spre bucuria tuturor,oamenii astia nu si-au pierdut umorul. E tot ce au mai de pret. Eticheta cu care raman in memoria mea.

Mai exista si oamenii care fac alti oameni sa rada, dar nu neaparat intentionat. Iata un exemplu evident:

Palpillon


Azi mi-a fost rascolit tot corpul de fluturi. Au format colonii si s-au refugiat in stomacul meu ca intr-o cazemata. Au planuit sa-mi invadeze lumea si nu s-au potolit nici inecati in cafea. Sunt fluturi ambitiosi. Mi-au dat o emotie extraordinara. Fara motiv m-am simtit coplesita. De parca as fi dat un examen. Examenul de a trai si azi. De a trai frumos. De a trai rutina la rangul de experienta. Am fost nerabdatoare. Inca sunt. Isi pastreaza palpaitul aripilor pana voi adormi. Pana voi deschide poarta spre lumea mea si atunci vor navalai. Vor cotropi si ma vor umple de graunte mici si subtile. Imi vor colora din nou visele. Si pana dimineata vor fi disparut.
Azi nu am avut stare. Am vrut sa fug, sa ma ascund, sa ma joc, sa ii joc. Am fost vulgara, am fost dura, am fost blanda, am fost dulce, am fost stresata si ocrotita.



Azi am avut fluturi. Fluturi in stomac.

miercuri, 18 noiembrie 2009

Dama de consum


Ca tanara amatoare de arta ce ma consider, imi place sa rasfoiesc galeriile de pe internet, numeroase si unele intr-adevar reusite. Prefer internetul deoarece in realitate gasesti putine focare de arta in adevaratul sens al cuvantului. Azi tot ce zboara se mananca. Dar sa nu deviem de la subiect. Asa se face ca am ajuns sa studiez foarte atent postarile unui tanar si foarte talentat pictor, scriitor, blogger, tattooist, fotograf si compozitor ocazional (sper ca le-am nimerit si cred ca mai erau de zis...da si eu am fost uimita de cate poate face), sssfinxxx, pe numele sau real Andrei Pavel. Starea ambigua care ma domina de cateva zile a fost definita de una din picturile lui Andrei: "Lilith". Cele doua personaje prezente mi-au parut a emana o doza pura de senzualitate si putere. M-am oprit totusi in mod deosebit la femeie pe care am vazut-o ca fiind reprezentare a ceea ce in mintea mea se numeste Dama de consum.
Intotdeauna am admirat femeia puternica si independenta. Din toate punctele de vedere. Aceea care la prima vedere nu te socheaza, dar te seduce prin rafinament. In nici un caz "rafinamentul" contemporan gasit pe toate drumurile. Ci farmecul irezistibil. Nu vorbesc nici de frumusete. Ci de acel ceva ce te face sa ravnesti. Tipul de femeie careia ii place sa consume si sa fie consumata, dar fara a fi vulgara. Fara relatii conjugale sau sentimente mai lungi de o noapte, care consuma actul carnal in plina intensitate, fara teama ca in viitor va ramane singura si blamata. Cea careia nu ii pasa daca el regreta a doua zi, sau nu, ca s-a terminat. Cea care nu se uita inapoi.
E tipul de femeie care a luat nastere, in mintea mea, din panza pentru o clipa. In clipa aceea am citit satisfactia in ochii ei, nesiguranta in ochii lui. Ea, Dama de consum isi satura ego-ul din ultimele priviri in timp ce el, desi cu structura unui zeu isi framanta demnitatea cazuta in mreje.



Pe cei doi ii gasesti aici, si picanteria tabloului. :)









P.S. : Pentru tine exista Dama de consum?

marți, 17 noiembrie 2009

Doriti sa stati jos? Ma-ntreb unde!?


Azi am fost porcusorul isteric. Azi am tipat din rasputeri. Mut. Maine...ma mai gandesc.

void main ( )

{
Am stat bine si m-am gandit: de ce? La ce bun? Cand nu am tinut niciodata un jurnal,de ce as tine un blog? Ma bate de mult gandul asta dar am gasit intotdeauna o bariera in a-mi publica parerea scrisa. Asta pana azi cand mi-a ajuns pana in gat. Eu, persoana calma din fire, am ajuns sa ma enervez pentru simplu fapt ca merg pe strada, cu atat mai mult cu cat aud ce se cuvanteaza in jurul meu - nu mai pot ignora pitzipoancele care vorbesc "cu gura plina" sau babele care-l plang pe Ceausescu - si vad un peisaj dezolant. Toate blocurile gri si scorojite, stresul ca vine bacul peste mine - si altii ca mine -, banalitatea fiecarei zile si multi alti factori m-au facut sa simt ca pur si simplu nu mai pot sa tac. Toate cuvintele, ideile (si sunt o idioata la capitolul asta), frustrarile, toate ma preseaza si vor afara. Si pe buna dreptate. Populatia rupe granitele. Asa ca decat sa-mi stresez colegul de pregatire (multumesc ca m-ai suportat alea 10 minute) sau orice alt nevinovat, mai bine apelez la un cult ca acesta si imi las si eu oful sa pluteasca prin eterul virtual.
Uite asa va urez eu bun venit in haosul din mintea mea si impartasesc comunitatii intregi parte din bunul, raul, frumosul, uratul, generosul, egoismul, adevarul sau minciuna de care am parte (si nu numai eu, sunt sigura) zilnic. Lectura placuta!
}