Asa ca luni dimineata mi-am luat aparatul la brat si am plecat sa ma intalnesc cu Tedi si cu Alex. Ca intotdeauna nu m-am tinut de program, prin urmare nu am plecat la ora stabilita. Si cum matinalul isi punea amprenta asupra luciditatii mele, am mai stat si la o cafea la Mc. Partea proasta e ca abia pe la jumatatea cafelei am realizat ca defapt eu am uitat bateria de la aparatul foto acasa. A trebuit sa ma intorc din drum. A fost semn destul de rau, ar zice superstitiosii. Eu nu. Eu refuz si superstitiile. Refuz tot ce nu imi convine. In fine, am luat bateria si am plecat la drum : spre Bucuresti. Eu nu am un trepied. Si imi este necesar din moment ce vreau sa reiau aparatul in mana. Deci am plecat spre Bucuresti sa luam trepiedul colegului lui Tedi. Doar ca vazand-ma in camera de camin, m-a indemnat vrednicia sa fac un pic de curatenie...pic care a durat vre-o ora. Timp in care baietii s-au plictisit de moarte. M-am oprit cand m-au parasit pe mine puterile. Am probleme cu glicemia uneori asa ca noroc cu niste pufarine groaznic de dulci. Altfel probail ma adunau de pe jos.
Dupa ce m-am hotarat si eu ca e ok sa plecam,am pornit-o inapoi spre Ploiesti. Imi propusesem sa ajung pe la 9 inapoi, dar am ajuns pe la 12, mai exact la doctor sa imi iau o scutire (ce ti-e si cu cheful de scoala). Aici le-am luat si pe Flori si pe Maria si am pornit spre Floresti. Loc in care sincer nu am mai fost niciodata. Dar mi-a placut foarte mult. Si ma voi intoarce acolo cu placere.
Ne-am distrat foarte bine moscolindu-ne cu acuarele si curatandu-ne cu servetele umede. Am inghetat de frig si ne-am rugat sa nu ne pice ditamai bucatile de zid in cap. Ne-am ciondanit si ne-am impacat, ne-am alergat, ne-am scalambat,am ras, am plans, dar am petrecut o zi absolut geniala.
Iata dovada:
Pentru mine a iubi inseamna a darui totul pentru o idee, pentru o persoana. Atunci cand iubesti esti cu adevarat fericit pentru orice particica din viata persoanei pe care o iubesti, ma ii privesti parul in somn, sa ii simti buzele cu privirea si bataile inimii sa iti fredoneze in minte. Poate e doar o varianta prea visatoare, data viitoare o sa incerc cu o varianta mai concreta (3 ghiuluri de aur si o melodie cu dedicatie speciala de la gutza...)
RăspundețiȘtergereIubirea nu se masoara. Ea nu are limite (aha, atunci e divergenta?), tangibila doar pentru suflet...
Si nici nu exista parere buna, sau rea. E doar parere. Exact ce vroiam sa aud. Multumesc.
RăspundețiȘtergereP.S.: Iti impartasesc parerea. Dar dupa cate am auzit in seara asta as completa-o mult.