Making of - Sedinta foto Floresti -

Dupa cum am spus si ieri, desi nu am avut prea mult timp, am facut o sedinta foto destul de reusita in mini-vacanta. Ma pregatesc intens pentru expozitie.
Asa ca luni dimineata mi-am luat aparatul la brat si am plecat sa ma intalnesc cu Tedi si cu Alex. Ca intotdeauna nu m-am tinut de program, prin urmare nu am plecat la ora stabilita. Si cum matinalul isi punea amprenta asupra luciditatii mele, am mai stat si la o cafea la Mc. Partea proasta e ca abia pe la jumatatea cafelei am realizat ca defapt eu am uitat bateria de la aparatul foto acasa. A trebuit sa ma intorc din drum. A fost semn destul de rau, ar zice superstitiosii. Eu nu. Eu refuz si superstitiile. Refuz tot ce nu imi convine. In fine, am luat bateria si am plecat la drum : spre Bucuresti. Eu nu am un trepied. Si imi este necesar din moment ce vreau sa reiau aparatul in mana. Deci am plecat spre Bucuresti sa luam trepiedul colegului lui Tedi. Doar ca vazand-ma in camera de camin, m-a indemnat vrednicia sa fac un pic de curatenie...pic care a durat vre-o ora. Timp in care baietii s-au plictisit de moarte. M-am oprit cand m-au parasit pe mine puterile. Am probleme cu glicemia uneori asa ca noroc cu niste pufarine groaznic de dulci. Altfel probail ma adunau de pe jos.
Dupa ce m-am hotarat si eu ca e ok sa plecam,am pornit-o inapoi spre Ploiesti. Imi propusesem sa ajung pe la 9 inapoi, dar am ajuns pe la 12, mai exact la doctor sa imi iau o scutire (ce ti-e si cu cheful de scoala). Aici le-am luat si pe Flori si pe Maria si am pornit spre Floresti. Loc in care sincer nu am mai fost niciodata. Dar mi-a placut foarte mult. Si ma voi intoarce acolo cu placere.
Ne-am distrat foarte bine moscolindu-ne cu acuarele si curatandu-ne cu servetele umede. Am inghetat de frig si ne-am rugat sa nu ne pice ditamai bucatile de zid in cap. Ne-am ciondanit si ne-am impacat, ne-am alergat, ne-am scalambat,am ras, am plans, dar am petrecut o zi absolut geniala.




Iata dovada:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orice verb defineste o arta (II)

PÓZĂ, poze, s.f. 1. Atitudine pe care cineva şi-o impune; ţinută, poziţie. ♢ Expr. A(-şi) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu.

Orice verb defineste o arta (I)

fotografie - FOTOGRAFÍE, fotografii, 1. Imagine pozitivă a unei fiinţe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică şi obţinută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.: în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie. FOTOGRAFÍE s. f. 1. arta şi tehnica fotografierii. 2. imagine fixată pe hârtie fotografică; foto2. o ~ de platou = fotografie în timpul realizării filmului pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc.

Totul e relativ (escapade)

Obicieiul meu de mica: sa fac tot felul de tampenii de care sa nu stie nimeni. Asta a evoluat pe masura ce am crescut si au luat amploare. Ador ideile spontane. Iubesc planurile neasteptate, neplanuite, de care mai nimeni nu stie.
Astazi am avut o asemenea escapada in Bucuresti. Cu riscul de a porni o tornada acasa, m-am inarmat cu o minciuna buna (nu stiu cine poate sa ma creada uneori), mi-am luat fratele la volan (ce-as vrea si eu carnet) si cu emotiile de rigoare am plecat sa scap de rutina si sa fac o surpriza :D . Sa scap de Ploiesti si de tot ce m-am plictisit sa vad. Mi-a iesit escapada. Si inca bine. Am petrecut o zi minunata in care mi-am amintit cat de mult tin la oamenii de langa mine. Am devenit inca de pe drum spre foarte nostalgica si mi-am amintit ca nu e prima data cand fac asta. Devenise o rutina anul trecut cand, impreuna cu colega de banca, plecam undeva pe la a doua ora, luam primul tren de Bucuresti si ne prezentam constiincioase la dentistul ei. Apoi ieseam sa ne plimbam, deseori pe Lipscani in speranta ca vom da de Bendeac. Nu stiu de unde auzise ea ca se plimba ocazional pe acolo. Defapt asta era dorinta ei, dar nici mie nu mi-ar fi displacut. Apoi ne trezeam ca e tarziu si ca trebuie sa ajungem in timp util in gara. Ceea ce si faceam, dar nu mai aveam timp si de bilet. Si astfel noroc cu cate o batranica draguta care ruga nasul/nasa sa ne ierte, ca apoi sa ne vorbeasca tot drumul de tineretile ei si de palaria ce o poarta, amintire de la mama ei de cand era scolarita :).
La fel de frumoasa a fost si escapada de la Bucov dintr-a zecea. Plictisite intr-o zi de luni de scoala, dupa un weekend prea frumos pentru a se fi terminat cu o zi de scoala, impreuna cu colega mea (de suferinta :)) ) ne-am gandit sa ne facem pierduta urma. Acum intrebarea era unde? Orasul mic si plictisitor, lipsa vre unui sfant in buzunar, astea nu ne ofereau nici o posibiliate. Asa ca ne-am inarmat de data asta cu energie si am pornit. Cred ca ne-a luat 2 ore jumatate sa ajungem de la liceu pana la parcul Bucov. Dar am reusit. Si, obosite, am cautat un petec cu iarba mai verde si sculpturi mai interesante si ne-am pus pe pozat si fotografiat. Am avut noroc de o pizza pe care o facusem cu o zi inainte si pe care o luasem pentru pranz (fara modestie, fac o pizza delicioasa) asa ca nu am murit nici de foame. Am cantat, ne-am dat in leagane, ne-am chitait...ce mai...ne-am distrat grozav. Dupa ore pierdute pe-acolo ne-am hotarat sa plecam. Dar cu ce? Intotdeauna am avut o fobie de autostop. As fi preferat sa ma tarasc in genunchi pana acasa decat sa ma urc in masina unui strain. Am zis ca inghet cand am vazut ca se opreste cineva sa ne ia. Am acceptat rugamintile colegei cu conditia sa se urce ea in fata. Am dat de un nene tare simpatic, care facea transport de marfa pana in oras. Totusi nu m-am oprit din tremurat pana ce nu m-am vazut in siguranta, inapoi cu picioarele pe pamant.
Parintii mei au aflat tarziu de toate astea. De unele poate nu au aflat deloc (nici nu mai stiu daca le-am povestit). Cine nu a trebuit sa afle, nu a aflat. Si nici nu va afla. Cert e ca astea sunt condimentele vietii mele: ideile spontane, faptele ilegale (in limite). Sunt atatea pe care le-am facut, si sunt amintirile mele, parte din frumusetea vietii. Desi regret ca nu am facut mai multe. Nu am sa ma multumesc niciodata. Dar am o viata inainte.





Si mi-am amintit de asta:

Green Day - Good Riddance (Time of Your Life)










P.S.: Cred ca am povestit cam mult. Vorbesc mult. As dori sa fiu ascultata mai mult. Ma intreb de catre cine?

Palpillon

Azi mi-a fost rascolit tot corpul de fluturi. Au format colonii si s-au refugiat in stomacul meu ca intr-o cazemata. Au planuit sa-mi invadeze lumea si nu s-au potolit nici inecati in cafea. Sunt fluturi ambitiosi. Mi-au dat o emotie extraordinara. Fara motiv m-am simtit coplesita. De parca as fi dat un examen. Examenul de a trai si azi. De a trai frumos. De a trai rutina la rangul de experienta. Am fost nerabdatoare. Inca sunt. Isi pastreaza palpaitul aripilor pana voi adormi. Pana voi deschide poarta spre lumea mea si atunci vor navalai. Vor cotropi si ma vor umple de graunte mici si subtile. Imi vor colora din nou visele. Si pana dimineata vor fi disparut.
Azi nu am avut stare. Am vrut sa fug, sa ma ascund, sa ma joc, sa ii joc. Am fost vulgara, am fost dura, am fost blanda, am fost dulce, am fost stresata si ocrotita.



Azi am avut fluturi. Fluturi in stomac.