"Nu trebuie mai ales să īnţelegem, - trebuie mai ales să fim;" (A taia in carne vie)

Nu inteleg de ce exista in orar respectiva materie care se numeste pompos "Limba si literatura romana". E un titlu aberant. Ar trebui sa ii spuna "Ora de biologie aplicata" sau "Doctorul Ciomu pentru to(n)ti". Haideti sa va dau reteta:
1) Se alege una bucata poezie (se gaseste la kil' in biblioteci)
Se ia poezia. Se intinde pe o hartie. Se intoarce pe toate fetele (fara grija ca nu fuge) si se localizeaza tema acesteia. Se realizeaza o incizie pana-n analele temei respective (in functie de viziunea chirurgului) si se macelareste in partile componente: motive si figuri de stil. Fragmentele astfel obtinute se paseaza pe o coala de hartie sub forma de paragrafe.
Aceasta este doar munca din spatele cortinei. Mentionez ca rezultatele difera de la subiect la subiect, iar rezultatele sunt unice si incontestabile.
Partea a doua este de a demonstra teoria*.
2) Se ia una bucata clasa de elevi (nu intereseaza de unde si de ce)
Bataia de cap nu a fost pana acum. Ci de acum incolo. Scopul? Sa faci clasa de elevi care nu dau doi bani pe munca pe care o depui (oare de ce?) sa ajunga exclusiv la aceasi concluzie ca a ta.



Si ma intreb: la finalul orei te simti un profesor implinit daca opera literara se gaseste disecata, mestecata si deja digerata (pe care unii o regurgiteaza) pe caietul tuturor elevilor? Esti un profesor de literatura daca diseci poezii ca pe broaste? Te-ai gandit daca mai traieste ulterior si in inimile cator elevi? Tu, ai simtit-o?







* daca teoria iti apartine

void main ( )

{
Am stat bine si m-am gandit: de ce? La ce bun? Cand nu am tinut niciodata un jurnal,de ce as tine un blog? Ma bate de mult gandul asta dar am gasit intotdeauna o bariera in a-mi publica parerea scrisa. Asta pana azi cand mi-a ajuns pana in gat. Eu, persoana calma din fire, am ajuns sa ma enervez pentru simplu fapt ca merg pe strada, cu atat mai mult cu cat aud ce se cuvanteaza in jurul meu - nu mai pot ignora pitzipoancele care vorbesc "cu gura plina" sau babele care-l plang pe Ceausescu - si vad un peisaj dezolant. Toate blocurile gri si scorojite, stresul ca vine bacul peste mine - si altii ca mine -, banalitatea fiecarei zile si multi alti factori m-au facut sa simt ca pur si simplu nu mai pot sa tac. Toate cuvintele, ideile (si sunt o idioata la capitolul asta), frustrarile, toate ma preseaza si vor afara. Si pe buna dreptate. Populatia rupe granitele. Asa ca decat sa-mi stresez colegul de pregatire (multumesc ca m-ai suportat alea 10 minute) sau orice alt nevinovat, mai bine apelez la un cult ca acesta si imi las si eu oful sa pluteasca prin eterul virtual.
Uite asa va urez eu bun venit in haosul din mintea mea si impartasesc comunitatii intregi parte din bunul, raul, frumosul, uratul, generosul, egoismul, adevarul sau minciuna de care am parte (si nu numai eu, sunt sigura) zilnic. Lectura placuta!
}