Nu lăsa Bucureştiul să te schimbe - despre cum să-ţi scoţi morcovul, iepurele şi vânătorul...

          Iată că am ajuns şi aici: vestitul Bucale. Aşa cum mă aşteptam îmi mănânc banii repede, m-a bătut sesiunea, pierd nopţile, nu am timp de nimic, nu am realizat mare lucru. Dar măcar mi-am scos din dos cele 3 personaje menţionate mai sus. Mi-am pierdut şi talentul la scris...
          Ca prin minune m-am adaptat la ceea ce înseamnă cămin. Evident că asta nu se putea întâmpla decât cu ambientul necesar. Două colege ale căror gusturi parcă sunt trase la indigo. Vi le prezint pe Diana şi Oana...ne-am nimerit. Şi aşa au început petrecerile, shoturile de tequila, tachinările, râsetele. Atmosferă de vis nu alta. Şi sunt 2 fiinţe pe care pare-mi-se că nu "le-a schimbat Bucureştiul".
           Expresia asta mă frapează de când am ajuns aici. Am auzit că într-un mod absolut pulifantastic, oraşul în care şede Băse (vecinul nostru de la câteva case mai încolo) are un efect asupra personalităţii individului care se trezeşte subit de la ţâţa mamii în club de uber fitze. Cum o fi asta? Să schimbi laptele matern pe votkă cu suc de mere... ne respectăm.
          Un efect sigur îl are şi locul ăsta. Cine vine aici este supus unei cure de slăbire fără prea mult efort. Nu am auzit om care să nu fi pierdut măcar câteva kilograme de când a păşit aici. Sau o fi de la criză...economie la mâncare... Eu cred că am pierdut din greutatea datorată morcovului, a iepurelui şi a vânătorului. Unde mai pui şi puşca?

Fostă elevă, actulă studentă, viitoare inginer?

Deşi a trecut ceva timp de când nu am mai aberat pe aici (chiar dacă am tot promis) am făcut destule vara asta cât să am despre ce scrie, să-mi fac păreri, idei şi să simt că am mai crecut cu o vară. Trebuie să admit că accesul la PC mi-a cam fost restricţionat din motive imposibil de destăinuit în public (da, încerc să îmi găsesc scuze că nu am mai scris). Dar am revăzut Disney aşa cum mi-am dorit.
Se presupune că sunt studentă. Se presupune că voi părăsi oraşul ăsta pentru unul mai bun. Se presupune că mă voi lupta să-mi păstrez banii de pe o săptămână pe alta, că mă voi lua la trântă cu sesiunea. Că voi sta noaptea cât vreau eu şi că nu mă va mai cicăli nimeni. Că mă voi ocupa în linişte de fotografie şi blogging. Că voi studia ezoterismul şi ocultismul. Că mă voi uita la filme. Că voi reveni doar la sfârşit de săptămână acasă. Dar sincer? Mă tem oarecum de toate astea. Mă tem că în dezorganizarea mea mă voi lăsa copleşită de miile de tentaţii. Mă tem că vreau să fac totul şi nu voi face nimic. Poate voi ignora lucruri cu adevărat importante. Şi da, recunosc. Gândesc prea mult. Am nevoie de oameni. De ajutor şi susţinere. Şi de o pauză. Dar nu aş recunoaşte-o nici în ruptul capului. Chiar şi acum sunt în stare să neg tot.


Am intrat la Politehnică - Electronică şi telecomunicaţii.
Am auzit că fetele de la Poli sunt băieţi de treabă. Aşa că mă voi conforma. Vreau să fiu băiatul de treabă de la Poli, blond, cu rochie şi pe tocuri. Aşa am fost la admitere şi am făcut o diferenţă. Am văzut profesori zâmbitori şi dornici să mă vadă acolo în prima zi de facultate. Am auzit cuvintele "Bine aţi venit, domnişoara inginer", sau "Eşti la Politehnică? Nu mă aşteptam.". Doar pentru că am fost, sunt şi îmi place să fiu în locuri unde "acţionari majoritari" sunt bărbaţii, de ce nu aş rămâne totuşi femeie? "I don't mind living in a man's world as long as I can be a woman in it." - spunea Marilyn Monroe (poate aduce a clişeu dar prefer să cred că nu e).


Şi se mai zice că mama are două fete: una e frumoasă şi alta e studentă la Poli... ghinionul mamei e că are doar o fată...