marți, 23 februarie 2010

L'Assasymphonie

Îmi place lumea reală în care trăiesc. Dar nu sunt mulţumită de ea. Mă amăgeşte şi deziluzionează concretul cu care mă înconjor şi palpabilul incontestabil. Şi îmi vine să urlu uneori când îmi dau seama cât de imperfecte sunt metodele de comunicare dintre noi oamenii. Cuvintele. Sunt atât de banale...toata lumea le naşte...fiecare în felul lui...alţii le avortează. Activitatea de a rosti cuvinte a devenit atât vulgară. Nu există dialect destul de dezvoltat încât să poată transmite şi celor din jur complexitatea cu care se dezvoltă sentimentele, senzaţiile. Practic acest amalgam de vibraţii pe care îl denumim generic vorbire nu înseamnă nimic fără respiraţie, gesturi, priviri, emoţii. Şi totuşi nimic nu poate răbufni în plină senzualitate prin limitarea la vorbit. Cred că mai apropiată de a transmite impulsuri perceptibile într-un mod mai profund este şoapta. Nu e vorbă, dar nici gest. E o combinaţie seducătoare de mângâiere şi transmisie organică de emoţie. Realizează o conexiune unică între emiţător şi receptor, inaccesibilă celor din exterior.
O altă metodă de comunicare ce se apropie de perfecţiune este arta. În toate formele ei. De la estetica urâtului până la Madonele şi Fecioarele din icoane, sculptura, literatura, muzica, fotografia, totul. Fie că este vorba de arta abstractă sau nu, detaliile sunt cele care fac persoanale confesiunile unor oameni catre alţi oameni, printr-un canal exclusiv, dar cu mesaje variate, sublime, care variază de la individ la individ.
Nimic totuşi nu e perfect. Trăim într-o lume creată de noi înşine, după posibilităţile de percepţie ale fiecăruia cât şi după cele comune, ca o masă unitară. După lumea aceea a esenţelor, sentimentelor pure, mistuitoare, lipsite de tentaţii exterioare, tânjesc eu. Lumea aceea în care cuvintele capătă un alt sens, vorbirea ia o altă formă. Unde gesturile fac transferul de energie, de forţă. Căci fără gesturi, cuvintele nu înseamnă nimic.

Totul e relativ. O asimfonie...

Le Bien Qui Fait Mal

Nu ştiu dacă e de vină starea mea din seara asta...dar am o slăbiciune pentru melodia şi clipul următor:








Asta până nu scot francezii şi clipul ăsta de pe youtube că L'Assasymphonie nu se mai găseşte nici cu lupa :))