Am observat de ceva timp că asta sunt. Un magnet incontestabil pentru tâmpenii, probleme şi pericole. Nu ştiu cum se face, dar am talentul ca prin încercarea mea de a plăcea tuturor şi a ajuta pe oricine (chiar dacă nu sunt rugată) sa mă bag eu până la genunchi in c******** din care cu greu mai ies. Cu alte cuvinte, cum spune şi proverbul pur românesc, facerea de bine e ştiţi voi ce. Şi tare mă întreb când o să mă învăţ minte pentru ca prea curând nu par să am de gând. Şi uite aşa când zic: gata frate, nu mă mai bag, eh atunci îşi bagă mephisto coada lui ascuţită şi iar mă trezesc gandindu-mă cine m-o fi pus, frate? Şi încep să cred tot mai tare în sintagma "dacă eşti bun eşti şi prost". Că, deh, unora le e sortit să vrea binele tuturor. Mă întreb totuşi până când?
