miercuri, 16 decembrie 2009

Amintiri din copilărie


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit cum ninge afară îmi amintesc de vremurile copilăriei mele. Erau zile, când ningea. Ningea cu fulgi mari şi mă uitam cu jind pe geam cum se leagănau şi se aşeazau pe pământ. Mai erau zile în care ieşeam cu săniuţa pe derdeluş, dar nu mă dădeam pe burtă ca toţi copii, pentru că îmi era frică. Ne rostogoleam pană nu ne mai simţeam mâinile şi picioarele, şi făceam trenuleţ din săniuţe la care trăgeau baieţii mai mari până aproape că îşi tăiau mănuşile de la sfori. De bătaia cu bulgări mă feream întotdeauna. Nu am avut niciodată ţintă şi nici forţă să arunc. Aşa că îmi luam zapadă în freză de fiecare dată. Şi când abia ne mai mişcam şi ne îngheţa şi părul, fugeam în casă unde soba ardea şi mama ne aştepta cu un ceai fierbinte şi ne scăldam picioarele în apă cu sare. Adoram să simt cum se topeau cristalele mari de sare sub tălpile îngheţate.
Dar asta a fost atunci. Acum iar ninge şi, pentru că am crescut, am chef de bătaie cu zăpadă. Şi vreau să fac şi un om de zăpadă. Am reuşit să fac cândva o căprioară. Şi plănuisem să fac şi un igloo. Încă mai sper să fac unul, dar am nevoie de ceva ajutor.
Tot oraşul s-a mişcat în reluare zilele astea (cum nimeni nu a reuşit să împraştie sare şi nisip). Şi dacă ai ghinionul să te afli într-un automobil, ai ocazia să te simţi ca într-o maşinuţă buşitoare. Trebuie doar să speri că nu vei intra într-o alta. Eu una m-am speriat un pic într-o curba când maşina fratelui meu a patinat puţin, dar graţios.
Acum nu mai ninge. Acum e mocirlă mare şi aş vrea sa am zapadă în weekend sau luni şi sărbători frumoase. :D

luni, 14 decembrie 2009

Wish-list


Dragă Moşule,
Ştiu că tu întotdeauna mi-ai citit gândurile şi mi-ai adus ceva să îmi placă. Şi mai ştii că nu am pretenţii şi idei. Aşa că nu o să îţi scriu ţie o scrisoare cu ce vreau de la tine, ci am să-mi scriu una mie, cu ce vreau de la mine.(hai, recunosc ca i-am copiat pe ăia de la Vodafone)

În anul ce vine îmi propun să:
~ Termin clasa a XII-a (deja simt că nu mai vreau)
~ Iau note la bac astfel încat să le demonstrez tuturor care nu au încredere în mine şi cred că nu se poate, că s-au îndoit
~ Să intru la Poli (cine e Poli?)
~ Să intru la jurnalism (doar ca să văd eu că pot, că rămân tot la Poli- Poli nu e tipa)
~ Să mă reapuc de fotografie (Poli nu e nici baiat)
~ Să încerc să mă apuc de desen şi pictură (da, mă vrea virusu' din mine să facă ouă - să vedem ce-i iese)
~ Să fiu mai pretenţioasă cu mine însumi (nu că nu aş fi destul)
~ Să îi fac pe cei dragi să zâmbească mai des (măcar de la anul)
~ Să învăţ să joc biliard (implicit să ţin tacul în mână)
~ Să citesc toată literatura lui Mircea Eliade (e de ceva timp pe lista de aşteptare)
~ Să devin ordonată (ar fi cazul)
~ Să devin mai aşezată şi mai calculată (spun PA haosului)
~ Să citesc toată seria Art Gallery şi 100 de personalităţi (dar ştiu că am voinţă)
~ Să îmi înmulţesc colecţiile (zici că sunt copil)



şi lista o să continue.Mai adaug când îmi amintesc. Acum îmi bubuie capul de somn (iar) şi văd dublu. Şi stau şi mă gândesc...de unde atâta timp să le fac pe toate?

duminică, 13 decembrie 2009

Pauza de-o tigara


Rusine sa imi fie. Tin atata la blogul asta si nu am mai postat nimic in ultimele zile. Nici de 100ro nu prea m-am mai tinut. Macar am o scuza buna. Laptop-ul meu s-a umplut de virusi si eu de draci ca nu a mai vrut sa mearga. Asa ca l-am luat la "subsoara" si am mers cu el la cineva potent si apt sa il "gadile". Nu ca nu as fi avut antivirus sau ca as fi umblat pe vre-un site porno ( :-" ). Pur si simplu antivirusul meu nu a fost in stare sa faca fata cantitatii de informatie (01100010100111000101011100101002) care s-a infipt in PC :D.
Am atatea idei si astept cu nerabdare sa ajung cu el acasa. Sa vezi atunci carnagiu de cuvinte. Cu ocazia asta imi instalez si Photoshop-u' si ma apuc de treaba cu expozitia care si aia saraca ma asteapta de ceva timp.
Acum cat scriu sta cineva mic in spatele meu si ma spioneaza. Deci am deja un prim cititor. :D
Ne auzim curand caci pauza de tigara a luat sfarsit. :D