Povești neterminate (Ghidul masochistului)

     Este fascinant pentru mine cum am avut nevoie de o săptămână de visat cu ochii deschiși, un sentiment nou, un impuls și o seară de conservare și redigerare a trăirilor proprii pentru a mai putea spune ceva...public.
     De mai bine de o jumatate de oră răsfoiesc prin fotografiile lui, încercand să-mi amintesc privirea caldă, nesigură, puțin pierdută, încercand sa-mi gasesc inspirația. Dar tot ce-mi trece prin cap e regretul ca nu am forțat nota și nu am trecut peste principiile lui. Inutile, masochiste, dar puternice și pe care le respect. Îi mulțumesc pentru faptul că am regăsit ceva vechi, am învățat ceva nou, m-am lăsat împrumutată și am primit ceva albastru.
     Ca să mi se aprindă interesul pentru cineva/ ceva (și sunt sigură că aici vorbesc și pentru tine) trebuie să "mă lovească". Și știi la ce mă refer. Nu la o cărămidă în geam ci un șoc la nivel mai mult sau mai puțin conștient. Ăsta e primul pas. Pasul 0.
      Apoi intervine masochismul...și de-aici tot circul: cu cât mă chinuie mai tare trează, în vise, pe motive reale sau imaginare cu atât vreau și îmi trebuie mai mult. Chiar dacă nu știu despre ce e vorba, nu am încercat până acum. Universul pur și simplu îmi spală creierul. E o reclama foarte ingenioasă a lui Cupidon. Spălarea provizorie a creierului are, desigur, un scop foarte clar: promovarea produsului. Dragostea asta pe care eu o vad desfășurându-se în fața ochilor mei e, clar, o proiecție a dorințelor ascunse (nu trebuie sa fii Freud ca să știi asta). Deși El poate stă pe scaun și numără muște eu îi văd mandibula încleștându-se și privirea lui concentrată mă hipnotizează. Și mai departe? Avem o ipoteză. Hai să o testăm. Vorbim, râdem, rezonăm, ne apropiem unul de celalalt în joacă, în serios, simțim și ne simțim unul pe celălalt fără ca neapărat să ne atingem. Ne jucăm cu cuvinte, necuvinte, ne dorim. Știm amandoi asta. Și apoi ne oprim. De ce? Păi...clasicele. __ nu vrea o relație, __ are deja una și, unde mai pui, nu ar fi etic profesional (înlocuiește __ cu El/Ea după caz).
     Aici putem distinge două categorii interesante de oameni, în doi pași:
1. Eu, curios, care încerc tot timpul limitele și le forțez până mi-o iau în _____ (fața/sentimente)
Așa măcar ajung la o concluzie. Fie am dat de dragostea vieții mele, iar toate filmele pe care mi le-am facut până acum erau fondate, fie am parte de "o singură dată" mai mult sau mai puțin reușită. Dar cel puțin am un final al poveștii.
2. Eu, conștiincios, care mă feresc să rănesc sentimentele terților sau să încalc principii morale. Mă plafonez în propriile expectanțe, dorințe, percepții. Sunt prins în propria-mi plasă imaginară. Mi-e frică de o conștiință încălcată, dar nu de un purgatoriu psihic. Și focusez sentimentele, atenția, tot universul meu pe acel cineva care doar cred că e adevarat. E trist. În momente de genul ăsta trec pe langă mine amintiri frumoase provocate de oameni pentru care nu simt nimic...pentru ca nu pot. Și povestea mea, și povestea lor raman povești neterminate. Nu rămânem decât cu întrebarea: cum ar fi fost? Totul, desigur, până reluăm pasul 0 sau pasul 1.
     Ce vreau eu să îți transmit e ca nu doar ce simți contează, ci și când. Nu poți reacționa chimic cu cineva fără să fiți în sincron.
     Ador, dragul, blândul meu masochist, fiecare celulă din tine, însă eu-sadicul își dorește să te zvârcolești noaptea în somn de dragul eu-masochistului care vrea ca tu să vânezi himera și cumva sa închei povestea. Înțelege cineva ce figura geometrică iese?
      Visez la un sărut. Dar unul pe care să îl simțim amandoi. Unul real. Unul căruia să nu îi pese de ieri, de maine, de El, de Ea, Doar mirosul plăcut al pielii tale, respirația mea oprită, privirea ta inocentă, copleșitoare și mintea mea perversă. Însă nu o să știu niciodată cum s-ar termina asta. Și tu te întrebi uneori cum ar fi, nu?

Acest text repreazintă un colaj de întâmplări fictive, stilizate și rog a fi 100% interpretat prin perspectiva celui căruia îi este adresat ghidul. Vă mulțumesc!



P.S.: Nu-ți face griji pentru mine. Eu o să fac ce am învățat mai bine. O să continui să trăiesc!

L'Assasymphonie

Îmi place lumea reală în care trăiesc. Dar nu sunt mulţumită de ea. Mă amăgeşte şi deziluzionează concretul cu care mă înconjor şi palpabilul incontestabil. Şi îmi vine să urlu uneori când îmi dau seama cât de imperfecte sunt metodele de comunicare dintre noi oamenii. Cuvintele. Sunt atât de banale...toata lumea le naşte...fiecare în felul lui...alţii le avortează. Activitatea de a rosti cuvinte a devenit atât vulgară. Nu există dialect destul de dezvoltat încât să poată transmite şi celor din jur complexitatea cu care se dezvoltă sentimentele, senzaţiile. Practic acest amalgam de vibraţii pe care îl denumim generic vorbire nu înseamnă nimic fără respiraţie, gesturi, priviri, emoţii. Şi totuşi nimic nu poate răbufni în plină senzualitate prin limitarea la vorbit. Cred că mai apropiată de a transmite impulsuri perceptibile într-un mod mai profund este şoapta. Nu e vorbă, dar nici gest. E o combinaţie seducătoare de mângâiere şi transmisie organică de emoţie. Realizează o conexiune unică între emiţător şi receptor, inaccesibilă celor din exterior.
O altă metodă de comunicare ce se apropie de perfecţiune este arta. În toate formele ei. De la estetica urâtului până la Madonele şi Fecioarele din icoane, sculptura, literatura, muzica, fotografia, totul. Fie că este vorba de arta abstractă sau nu, detaliile sunt cele care fac persoanale confesiunile unor oameni catre alţi oameni, printr-un canal exclusiv, dar cu mesaje variate, sublime, care variază de la individ la individ.
Nimic totuşi nu e perfect. Trăim într-o lume creată de noi înşine, după posibilităţile de percepţie ale fiecăruia cât şi după cele comune, ca o masă unitară. După lumea aceea a esenţelor, sentimentelor pure, mistuitoare, lipsite de tentaţii exterioare, tânjesc eu. Lumea aceea în care cuvintele capătă un alt sens, vorbirea ia o altă formă. Unde gesturile fac transferul de energie, de forţă. Căci fără gesturi, cuvintele nu înseamnă nimic.

Totul e relativ. O asimfonie...

Virusul cultural

Am auzit zilele trecute de un termen nou cu denumire dubioasa: virusul cultural. Acesta este defapt un manifest pentru cultura. Un manifest desfasurat pe internet care vine in combaterea tuturor mass-urilor idioate, a inaptiilor si gunoaielor de care dam zilnic, pretutindeni.
Se numeste virus deoarece are menirea de a curata. Nu toata informatia utila/inutila din PC asa cum fac cele obisnuite. Si nici nu vrea sa iti roada sistemul imunitar pana te termina. Virusul cultural are intentia de curata sufletele si mintile inca deschise spre arta in toate formele ei.
Ideea de virus cultural este in dezvoltare din 2001 dupa cum spune creatorul lui (da, e un virus fabricat in laborator...in laboratorul de creatie). Ce-i drept cred ca nu sunt singura care a simtit nevoia de asa ceva.
Virusul cultural are mai multe tulpini:

viruscultural de tip DP [desen şi pictură]

viruscultural de tip T [tatuaje]
viruscultural de tip M [muzică]
viruscultural de tip P [poezie]
viruscultural de tip F [fotografie]
viruscultural de tip A [actorie]
viruscultural de tip D [artă digitală]
viruscultural de tip G [gravură]
viruscultural de tip I [interviuri]

Nu exista remediu cunoscut si nu poate fi eradicat.
Intr-un comunicat a fost facut public faptul ca: "Autorul, deţinătorul celui mai complex tip de virus cultural cu tulpină multiplă de tip DP-M-P-F-A-AD-G, îşi recunoaşte şi asumă vina eliberării acestui virus cultural şi se supune oprobiului public."

Ma declar infestata de tulpini ale virusul si propun un viruscultural de tip DP

Making of - Sedinta foto Floresti -

Dupa cum am spus si ieri, desi nu am avut prea mult timp, am facut o sedinta foto destul de reusita in mini-vacanta. Ma pregatesc intens pentru expozitie.
Asa ca luni dimineata mi-am luat aparatul la brat si am plecat sa ma intalnesc cu Tedi si cu Alex. Ca intotdeauna nu m-am tinut de program, prin urmare nu am plecat la ora stabilita. Si cum matinalul isi punea amprenta asupra luciditatii mele, am mai stat si la o cafea la Mc. Partea proasta e ca abia pe la jumatatea cafelei am realizat ca defapt eu am uitat bateria de la aparatul foto acasa. A trebuit sa ma intorc din drum. A fost semn destul de rau, ar zice superstitiosii. Eu nu. Eu refuz si superstitiile. Refuz tot ce nu imi convine. In fine, am luat bateria si am plecat la drum : spre Bucuresti. Eu nu am un trepied. Si imi este necesar din moment ce vreau sa reiau aparatul in mana. Deci am plecat spre Bucuresti sa luam trepiedul colegului lui Tedi. Doar ca vazand-ma in camera de camin, m-a indemnat vrednicia sa fac un pic de curatenie...pic care a durat vre-o ora. Timp in care baietii s-au plictisit de moarte. M-am oprit cand m-au parasit pe mine puterile. Am probleme cu glicemia uneori asa ca noroc cu niste pufarine groaznic de dulci. Altfel probail ma adunau de pe jos.
Dupa ce m-am hotarat si eu ca e ok sa plecam,am pornit-o inapoi spre Ploiesti. Imi propusesem sa ajung pe la 9 inapoi, dar am ajuns pe la 12, mai exact la doctor sa imi iau o scutire (ce ti-e si cu cheful de scoala). Aici le-am luat si pe Flori si pe Maria si am pornit spre Floresti. Loc in care sincer nu am mai fost niciodata. Dar mi-a placut foarte mult. Si ma voi intoarce acolo cu placere.
Ne-am distrat foarte bine moscolindu-ne cu acuarele si curatandu-ne cu servetele umede. Am inghetat de frig si ne-am rugat sa nu ne pice ditamai bucatile de zid in cap. Ne-am ciondanit si ne-am impacat, ne-am alergat, ne-am scalambat,am ras, am plans, dar am petrecut o zi absolut geniala.




Iata dovada:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orice verb defineste o arta (II)

PÓZĂ, poze, s.f. 1. Atitudine pe care cineva şi-o impune; ţinută, poziţie. ♢ Expr. A(-şi) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu.

Orice verb defineste o arta (I)

fotografie - FOTOGRAFÍE, fotografii, 1. Imagine pozitivă a unei fiinţe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică şi obţinută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.: în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie. FOTOGRAFÍE s. f. 1. arta şi tehnica fotografierii. 2. imagine fixată pe hârtie fotografică; foto2. o ~ de platou = fotografie în timpul realizării filmului pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc.

Dama de consum

Ca tanara amatoare de arta ce ma consider, imi place sa rasfoiesc galeriile de pe internet, numeroase si unele intr-adevar reusite. Prefer internetul deoarece in realitate gasesti putine focare de arta in adevaratul sens al cuvantului. Azi tot ce zboara se mananca. Dar sa nu deviem de la subiect. Asa se face ca am ajuns sa studiez foarte atent postarile unui tanar si foarte talentat pictor, scriitor, blogger, tattooist, fotograf si compozitor ocazional (sper ca le-am nimerit si cred ca mai erau de zis...da si eu am fost uimita de cate poate face), sssfinxxx, pe numele sau real Andrei Pavel. Starea ambigua care ma domina de cateva zile a fost definita de una din picturile lui Andrei: "Lilith". Cele doua personaje prezente mi-au parut a emana o doza pura de senzualitate si putere. M-am oprit totusi in mod deosebit la femeie pe care am vazut-o ca fiind reprezentare a ceea ce in mintea mea se numeste Dama de consum.
Intotdeauna am admirat femeia puternica si independenta. Din toate punctele de vedere. Aceea care la prima vedere nu te socheaza, dar te seduce prin rafinament. In nici un caz "rafinamentul" contemporan gasit pe toate drumurile. Ci farmecul irezistibil. Nu vorbesc nici de frumusete. Ci de acel ceva ce te face sa ravnesti. Tipul de femeie careia ii place sa consume si sa fie consumata, dar fara a fi vulgara. Fara relatii conjugale sau sentimente mai lungi de o noapte, care consuma actul carnal in plina intensitate, fara teama ca in viitor va ramane singura si blamata. Cea careia nu ii pasa daca el regreta a doua zi, sau nu, ca s-a terminat. Cea care nu se uita inapoi.
E tipul de femeie care a luat nastere, in mintea mea, din panza pentru o clipa. In clipa aceea am citit satisfactia in ochii ei, nesiguranta in ochii lui. Ea, Dama de consum isi satura ego-ul din ultimele priviri in timp ce el, desi cu structura unui zeu isi framanta demnitatea cazuta in mreje.



Pe cei doi ii gasesti aici, si picanteria tabloului. :)









P.S. : Pentru tine exista Dama de consum?