sâmbătă, 21 noiembrie 2009

72 de ore



E ciudat cum in 2 ore, tot ceea ce erai sigur ca e adevarat, tot ce stiai despre tine capata un semn mare de intrebare. Si sa mai crezi ca viata nu e imprevizibila!
Se pare ca fluturii de alaltaieri au coborat acea stea. De curand, mi s-a oferit posibilitatea de a tine o expozitie de fotografie. Conditia principala a fost in primul rand sa fiu de acord si in al doilea rand sa incep treaba. Am simtit ca imi pica ceva in cap cand am auzit. Imi doream enorm sa zic da. Dar stiam ca e practic imposibil sa obtin "aprobarile necesare", sau sa imi aloc timp si pentru asta. Si uite asa am pierdut o saptamana intreaga plangandu-mi de mila ca nu pot, ca nu am timp, si rugandu-ma sa ramana valabila oferta inca jumatate de an :).
Spre norocul meu, omul care mi-a aruncat pastila, m-a si convins sa o inghit repede. Mi s-au oferit 72 de ore pentru a schimba in viata mea. Timp pe care l-am acceptat. Si nu a fost greu sa incep din nou sa stiu ca pot. Da, am fost lasa sa cred ca nu as putea. Da, am fost nedreapta cu mine nici macar sa nu incerc. Din fericire mai sunt si oameni care au darul de a te trezi la realitate. Si poate Ingerul pazitor chiar ne vorbeste uneori prin oamenii din jurul neostru.
Apreciez enorm fapul ca exista oameni care ma sustin cand imi doresc ceva. Oameni care ma ajuta, pentru ca am nevoie de asta. Dar apreciez la fel de mult ca exista omul care imi pune piedica. Care ma dezaproba si ma demoralizeaza fara rost si de care totusi imi pasa. Fara omul acesta nu exista progres pentru mine.
Asadar s-a stabilit ca expozitia sa aiba loc prin luna ianuarie, anul viitor. mai multe detalii cand vor mai aparea. Sper ca totul sa ramana bine, asa cum a inceput.

vineri, 20 noiembrie 2009

Tu drept cine ma crezi?


Este trist ca in ziua de azi, volubilitatea unei femei este prost inteleasa de o mare parte din barbati. Aceasta mare parte constituie tipul barbatului mioritic. Societatea aceasta se imparte la randul ei in doua parti. Tribul "pumnii mei minte nu are" si breasla "caramida in geam".
Prima categorie se ghideaza dupa sintagma care ii da numele. Considera ca violenta, vulgaritatea, badaranismul cuceresc o femeie. Cred ca tot ce are picioare lungi (sau mai scurte dupa caz) se poate poseda (mi-as dori sa scape strutii de la zoo...vor vedea ce inseamna pasarica cu picioare lungi si fundul mare). Doar pentru ca femeile si-au format un sistem de aparare impotriva ploii de mitocanie a acestei specii ei considera ca e un altfel de a spune lasa-ma-mi place. Ar cam trebui sa le spuna cineva ca NU.
Breasla "caramida in geam" se deosebeste de cei amintiti mai sus prin subtilitatea cu care cred ca se exprima:
"Vino pe la mine pe-acasa la o cafea. iti platesc eu taxiul si dus si intors" - sublim. NU
sau
"Hai sa iesim in oras. promit ca nu ma dau la tine" - clasic. NU
mai discret, pe net
"Cu ce esti imbracata? ce lenjerie ai?" - frunza de brusture. NU
Cred ca oamenii astia au luat prea in serios bancul:
"Cocosul alerga gaina sa o calce. Fugea gaina de el si se tot gandea:
-Daca alerg prea repede,nu ma prinde. Daca ma opresc, zice ca sunt curva. Mai bine ma impiedic. :)"
Mai baieti, nu stiu cum sa va explic dar femeile chiar NU au creier de gaina. S-a demonstrat. Parol!
Cireasa de pe tort am primit-o cand m-am plans de teama de a-mi lua o fusta pe mine (serios...vara mi-e groaznic de frica dupa cateva experiente) intr-o replica stupefianta, tot din partea unei femei, dar trecuta de pericol: "Pai inseamna ca tot tu te dai la ei". Da...eu o cer din priviri. NU
Spre bucuria mea, in conditiile in care prietene mi-au fost intotdeauna persoanele de sex opus, in ultima vreme am cunoscut oameni integri, oameni care nu si-au pierdut demnitatea si au refuzat sa se limiteze la reflexele primitive (somn,hrana,sex). Pentru voi, toata stima!
Asadar barbatii NU sunt porci. Porcii doar guita.

joi, 19 noiembrie 2009

Pentru ca unii oameni sunt criminali din nastere

Exista oameni nascuti sa faca alti oameni sa rada si sunt constienti de asta. Si o fac al dracu' de bine. Putini sunt insa care fac asta din inteligenta si pentru ca desi poate sunt vulgari (mai vulgari de cat prevede moralul), sau cel vizat esti chiar tu, nu te poti abtine sa nu te tavalesti pe jos de ras. Am cunoscut genul acesta de oameni. Buni de voie buna dar cu un simt al seriosului dezvoltat si o gandire cu adevarat impresionanta. Am avut norocul sa convietuiesc cu cativa dintre acestia 6-8 ore pe zi, 5 zile din 7, timp de 4 ani. Oameni pe care i-am iubit si i-am urat, pe rand. Acele persoane care mi-au aratat ca am defecte atunci cand am uitat. Sunt copiii pe care i-am cunoscut ieri si adultii care vor pleca maine. Sfarsitul de an se apropie si vad pe chipurile colegilor mei, adolescenti naivi, trasaturi de adulti in devenire. Trasaturi ce devin din ce in ce mai definite.
Spre bucuria tuturor,oamenii astia nu si-au pierdut umorul. E tot ce au mai de pret. Eticheta cu care raman in memoria mea.

Mai exista si oamenii care fac alti oameni sa rada, dar nu neaparat intentionat. Iata un exemplu evident:

Palpillon


Azi mi-a fost rascolit tot corpul de fluturi. Au format colonii si s-au refugiat in stomacul meu ca intr-o cazemata. Au planuit sa-mi invadeze lumea si nu s-au potolit nici inecati in cafea. Sunt fluturi ambitiosi. Mi-au dat o emotie extraordinara. Fara motiv m-am simtit coplesita. De parca as fi dat un examen. Examenul de a trai si azi. De a trai frumos. De a trai rutina la rangul de experienta. Am fost nerabdatoare. Inca sunt. Isi pastreaza palpaitul aripilor pana voi adormi. Pana voi deschide poarta spre lumea mea si atunci vor navalai. Vor cotropi si ma vor umple de graunte mici si subtile. Imi vor colora din nou visele. Si pana dimineata vor fi disparut.
Azi nu am avut stare. Am vrut sa fug, sa ma ascund, sa ma joc, sa ii joc. Am fost vulgara, am fost dura, am fost blanda, am fost dulce, am fost stresata si ocrotita.



Azi am avut fluturi. Fluturi in stomac.

miercuri, 18 noiembrie 2009

Dama de consum


Ca tanara amatoare de arta ce ma consider, imi place sa rasfoiesc galeriile de pe internet, numeroase si unele intr-adevar reusite. Prefer internetul deoarece in realitate gasesti putine focare de arta in adevaratul sens al cuvantului. Azi tot ce zboara se mananca. Dar sa nu deviem de la subiect. Asa se face ca am ajuns sa studiez foarte atent postarile unui tanar si foarte talentat pictor, scriitor, blogger, tattooist, fotograf si compozitor ocazional (sper ca le-am nimerit si cred ca mai erau de zis...da si eu am fost uimita de cate poate face), sssfinxxx, pe numele sau real Andrei Pavel. Starea ambigua care ma domina de cateva zile a fost definita de una din picturile lui Andrei: "Lilith". Cele doua personaje prezente mi-au parut a emana o doza pura de senzualitate si putere. M-am oprit totusi in mod deosebit la femeie pe care am vazut-o ca fiind reprezentare a ceea ce in mintea mea se numeste Dama de consum.
Intotdeauna am admirat femeia puternica si independenta. Din toate punctele de vedere. Aceea care la prima vedere nu te socheaza, dar te seduce prin rafinament. In nici un caz "rafinamentul" contemporan gasit pe toate drumurile. Ci farmecul irezistibil. Nu vorbesc nici de frumusete. Ci de acel ceva ce te face sa ravnesti. Tipul de femeie careia ii place sa consume si sa fie consumata, dar fara a fi vulgara. Fara relatii conjugale sau sentimente mai lungi de o noapte, care consuma actul carnal in plina intensitate, fara teama ca in viitor va ramane singura si blamata. Cea careia nu ii pasa daca el regreta a doua zi, sau nu, ca s-a terminat. Cea care nu se uita inapoi.
E tipul de femeie care a luat nastere, in mintea mea, din panza pentru o clipa. In clipa aceea am citit satisfactia in ochii ei, nesiguranta in ochii lui. Ea, Dama de consum isi satura ego-ul din ultimele priviri in timp ce el, desi cu structura unui zeu isi framanta demnitatea cazuta in mreje.



Pe cei doi ii gasesti aici, si picanteria tabloului. :)









P.S. : Pentru tine exista Dama de consum?

marți, 17 noiembrie 2009

Doriti sa stati jos? Ma-ntreb unde!?


Azi am fost porcusorul isteric. Azi am tipat din rasputeri. Mut. Maine...ma mai gandesc.

void main ( )

{
Am stat bine si m-am gandit: de ce? La ce bun? Cand nu am tinut niciodata un jurnal,de ce as tine un blog? Ma bate de mult gandul asta dar am gasit intotdeauna o bariera in a-mi publica parerea scrisa. Asta pana azi cand mi-a ajuns pana in gat. Eu, persoana calma din fire, am ajuns sa ma enervez pentru simplu fapt ca merg pe strada, cu atat mai mult cu cat aud ce se cuvanteaza in jurul meu - nu mai pot ignora pitzipoancele care vorbesc "cu gura plina" sau babele care-l plang pe Ceausescu - si vad un peisaj dezolant. Toate blocurile gri si scorojite, stresul ca vine bacul peste mine - si altii ca mine -, banalitatea fiecarei zile si multi alti factori m-au facut sa simt ca pur si simplu nu mai pot sa tac. Toate cuvintele, ideile (si sunt o idioata la capitolul asta), frustrarile, toate ma preseaza si vor afara. Si pe buna dreptate. Populatia rupe granitele. Asa ca decat sa-mi stresez colegul de pregatire (multumesc ca m-ai suportat alea 10 minute) sau orice alt nevinovat, mai bine apelez la un cult ca acesta si imi las si eu oful sa pluteasca prin eterul virtual.
Uite asa va urez eu bun venit in haosul din mintea mea si impartasesc comunitatii intregi parte din bunul, raul, frumosul, uratul, generosul, egoismul, adevarul sau minciuna de care am parte (si nu numai eu, sunt sigura) zilnic. Lectura placuta!
}