Nu lăsa Bucureştiul să te schimbe - despre cum să-ţi scoţi morcovul, iepurele şi vânătorul...

          Iată că am ajuns şi aici: vestitul Bucale. Aşa cum mă aşteptam îmi mănânc banii repede, m-a bătut sesiunea, pierd nopţile, nu am timp de nimic, nu am realizat mare lucru. Dar măcar mi-am scos din dos cele 3 personaje menţionate mai sus. Mi-am pierdut şi talentul la scris...
          Ca prin minune m-am adaptat la ceea ce înseamnă cămin. Evident că asta nu se putea întâmpla decât cu ambientul necesar. Două colege ale căror gusturi parcă sunt trase la indigo. Vi le prezint pe Diana şi Oana...ne-am nimerit. Şi aşa au început petrecerile, shoturile de tequila, tachinările, râsetele. Atmosferă de vis nu alta. Şi sunt 2 fiinţe pe care pare-mi-se că nu "le-a schimbat Bucureştiul".
           Expresia asta mă frapează de când am ajuns aici. Am auzit că într-un mod absolut pulifantastic, oraşul în care şede Băse (vecinul nostru de la câteva case mai încolo) are un efect asupra personalităţii individului care se trezeşte subit de la ţâţa mamii în club de uber fitze. Cum o fi asta? Să schimbi laptele matern pe votkă cu suc de mere... ne respectăm.
          Un efect sigur îl are şi locul ăsta. Cine vine aici este supus unei cure de slăbire fără prea mult efort. Nu am auzit om care să nu fi pierdut măcar câteva kilograme de când a păşit aici. Sau o fi de la criză...economie la mâncare... Eu cred că am pierdut din greutatea datorată morcovului, a iepurelui şi a vânătorului. Unde mai pui şi puşca?

"Nu trebuie mai ales să īnţelegem, - trebuie mai ales să fim;" (A taia in carne vie)

Nu inteleg de ce exista in orar respectiva materie care se numeste pompos "Limba si literatura romana". E un titlu aberant. Ar trebui sa ii spuna "Ora de biologie aplicata" sau "Doctorul Ciomu pentru to(n)ti". Haideti sa va dau reteta:
1) Se alege una bucata poezie (se gaseste la kil' in biblioteci)
Se ia poezia. Se intinde pe o hartie. Se intoarce pe toate fetele (fara grija ca nu fuge) si se localizeaza tema acesteia. Se realizeaza o incizie pana-n analele temei respective (in functie de viziunea chirurgului) si se macelareste in partile componente: motive si figuri de stil. Fragmentele astfel obtinute se paseaza pe o coala de hartie sub forma de paragrafe.
Aceasta este doar munca din spatele cortinei. Mentionez ca rezultatele difera de la subiect la subiect, iar rezultatele sunt unice si incontestabile.
Partea a doua este de a demonstra teoria*.
2) Se ia una bucata clasa de elevi (nu intereseaza de unde si de ce)
Bataia de cap nu a fost pana acum. Ci de acum incolo. Scopul? Sa faci clasa de elevi care nu dau doi bani pe munca pe care o depui (oare de ce?) sa ajunga exclusiv la aceasi concluzie ca a ta.



Si ma intreb: la finalul orei te simti un profesor implinit daca opera literara se gaseste disecata, mestecata si deja digerata (pe care unii o regurgiteaza) pe caietul tuturor elevilor? Esti un profesor de literatura daca diseci poezii ca pe broaste? Te-ai gandit daca mai traieste ulterior si in inimile cator elevi? Tu, ai simtit-o?







* daca teoria iti apartine

Pentru ca unii oameni sunt criminali din nastere

Exista oameni nascuti sa faca alti oameni sa rada si sunt constienti de asta. Si o fac al dracu' de bine. Putini sunt insa care fac asta din inteligenta si pentru ca desi poate sunt vulgari (mai vulgari de cat prevede moralul), sau cel vizat esti chiar tu, nu te poti abtine sa nu te tavalesti pe jos de ras. Am cunoscut genul acesta de oameni. Buni de voie buna dar cu un simt al seriosului dezvoltat si o gandire cu adevarat impresionanta. Am avut norocul sa convietuiesc cu cativa dintre acestia 6-8 ore pe zi, 5 zile din 7, timp de 4 ani. Oameni pe care i-am iubit si i-am urat, pe rand. Acele persoane care mi-au aratat ca am defecte atunci cand am uitat. Sunt copiii pe care i-am cunoscut ieri si adultii care vor pleca maine. Sfarsitul de an se apropie si vad pe chipurile colegilor mei, adolescenti naivi, trasaturi de adulti in devenire. Trasaturi ce devin din ce in ce mai definite.
Spre bucuria tuturor,oamenii astia nu si-au pierdut umorul. E tot ce au mai de pret. Eticheta cu care raman in memoria mea.

Mai exista si oamenii care fac alti oameni sa rada, dar nu neaparat intentionat. Iata un exemplu evident: