Eu ştie să vorbeşte româneşte!!!

Tocmai scriam la mate, când mi-am scăpat creionul. Aşa am dat peste un jurnal vechi, şi din bla bla bla bla bla bla bla...ce vreau eu să zic, e că mi-am amintit de blog. Da, scumpul şi dragul meu blog, pe care l-am uitat de ceva timp încoace. Şi nu ştiţi voi cum îmi turuie mâna acum pe tastatură. Pentru cei ce au fost în sală, da, îmi turuie ca gura la proba de competenţe lingvistice.
Defapt despre asta vroiam să povestesc. Despre ceea ce zilele astea s-a numit probă de (in)competenţe lingvistice. Sau ceva de genul. Oricum echivalentul oralului la română ce se dădea până anul trecut. Părerea mea? CĂ DACĂ COPILU VORBEASCĂ ROMÂNEŞTE CUM A ÎNVĂŢAT EL DE LA BĂIEŢII LUI DE LA STRADĂ şi se prezintă la examen, înseamnă că este un vorbitor de limbă roamână de competenţă medie. Ideea e că mai nou, din simpla prezenţă la un examen rezultă că eşti promovat. Cu cât? Nu mai contează. La română au existat 3 calificative: mediu (vii în clasa, arăţi că exişti şi pleci, sau stai şi te uiţi ca...), avansat (în cazul în care ştii să zici cum te cheamă şi să citeşti un text), şi experimentat (ştii să formulezi cate 2 propoziţii la fiecare cerinţă). Dar unde mai pui că la proba din aprilie, la informatică, poţi promova şi cu 0 puncte?
Revenind la ziua de luni, mă mândresc cu un colectiv de domni şi doamne profesori şi profesoare cât de cât corecţi/ corecte. Adică nu s-au dat calificative de experimentat pe bandă rulantă. Ca la fabrica de experţi. Nu, la noi s-a mai scăpat câte un mediu....vre-o 4 avansaţi....pe la fiecare clasă. Că, între noi fie vorba, unii abia ştiu să citească. Dar sunt şcoli la noi "acilişea" în Ploieşti  unde s-a răsturnat caruţa cu....genii. Defapt nimeni nu a citit nota de subsol din metodologie. Acolo, în josu' documentului, cu mărimea 0,25, era scris echivalentul lui experimentat = supraestimat. Mă întreb câţi din noi, deştepţii care am luat calificativul suprem, îl merităm pe bune?
Şi ca să fie coliva plină de m&m's, am extras subiectul 41. Astfel m-am văzut vorbind în faţa comisiei despre bubele (furunculii) din ministerul învăţământului. Cum aş fi putut să nu mă dau în stambă cu aşa subiect?


















ŢIN SĂ PRECIZEZ CĂ TEXTUL DE MAI SUS ESTE UN PAMFLET ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!

People are strange, when you're a stranger, faces look ugly, when you're alone

Zilele astea mi-am amintit de versurile astea fredonate de un amic din copilărie. Nu că ăsta ar fi subiectul despre care vreau să scriu acum, ci chipurile. Feţele pe care le întâlneşti zilnic. La şcoală, la serviciu, pe stradă, în magazine, în librării, în autobuz, oriunde. Multe le vezi, dar nu ştiu cum ţi se întâmplă ţie, sunt unele pe care eu le observ. Mi se întâmplă uneori să văd un chip şi din diferite motive să nu mă mai pot opri din privit (nu ştiu de ce dar am impresia că mă repet). Şi figura respectivă îmi imprimă un sentiment instantaneu. Asta mi s-a întâmplat ieri, într-o librărie, cu un nene care mi-a ştampilat un sentiment foarte ciudat în minte şi în suflet. Ciudat, e vorba de o groază amestecată cu fascinaţie obsedantă. Am petrecut vre-o 20 de minute în librăria aceea cu colega mea care avea de xeroxat ceva foi (cam multe). Timp în care nu am putut să scot nici o vorbă de teamă şi de fascinatie. Sună ciudat, dar timp de 20 de minute cât am stat acolo, m-am holbat ca o ciudată la un tip destul de în vârstă pe care îl vedeam pentru prima dată. Nimeni nu a observat (sper, şi sper că nici doamna drăguţă care o servea pe Andreea). Doar buna mea colegă a observat că mă purtam ciudat. Dar nu ştia de ce. Şi acum am sentimentul ăla şi mi-e groază să mai trec prin libraria aceea prea curând. Mă întreb cum se simte omul privit atât de insistent. Conexiunea pe care o fac cu unele persoane mi se pare atât de ciudată. Am întâlnit persoane care mi-au înveselit ziua, care m-au întristat, m-au îngrozit, m-au speriat, a caror chip mi-a dat o revelaţie. Simpla prezenţă a oamenilor ăstora mi-a schimbat ziua. Şi te mai întrebi în situaţia asta: cum să nu crezi în teoria haosului?




P.S.: Azi, de Bobotează, am alunecat. Uraţi-mi casă de piatră, anul ăsta mă mărit :))

Magnet pentru probleme

Am observat de ceva timp că asta sunt. Un magnet incontestabil pentru tâmpenii, probleme şi pericole. Nu ştiu cum se face, dar am talentul ca prin încercarea mea de a plăcea tuturor şi a ajuta pe oricine (chiar dacă nu sunt rugată) sa mă bag eu până la genunchi in c******** din care cu greu mai ies. Cu alte cuvinte, cum spune şi proverbul pur românesc, facerea de bine e ştiţi voi ce. Şi tare mă întreb când o să mă învăţ minte pentru ca prea curând nu par să am de gând. Şi uite aşa când zic: gata frate, nu mă mai bag, eh atunci îşi bagă mephisto coada lui ascuţită şi iar mă trezesc gandindu-mă cine m-o fi pus, frate? Şi încep să cred tot mai tare în sintagma "dacă eşti bun eşti şi prost". Că, deh, unora le e sortit să vrea binele tuturor. Mă întreb totuşi până când?

Mi s-a facut obsrevație

Mi-a zis cineva să scriu cu diacritice. Și cred ca are dreptate. Uite tocmai de asta iau acum fiecare postare la mână și o corectez. Cred că am de lucru.

Drumul spre iad e pavat cu intenții bune

Cine a zis că e greu să îi înţelegi pe cei din zodia gemeni, nu a fost nebun. Atât de greu sunt de înțeles încât nici măcar ei nu se înţeleg.
Dar cum nu îmi place să generalizez, admit că e vorba despre mine. Ideea e că o dau atât de tare în bară și fac atâtea tâmpenii de obiciei încat uneori sunt debusolată total. Ca și acum. Mi se oferă de atâtea ori ocazia sa dau cu bâta în baltă încât nu am cum să ratez.
Nu mă plâng. Nu mă declar o nefericită. Nu vreau să o fac. Și dacă aș vrea să fac asta nu aș avea cui. Pentru că nimeni nu are destul timp să asculte. Și nu e obligat nimeni să mă asculte. Nici măcar cei pe care îi iubesc. Și doar pentru faptul că îmi sunt dragi, nu le spun mereu ce mă doare fie pentru că nu știu să asculte, fie că dacă am o problemă se macină mai rău decât mă macin eu. Și dacă cineva drag mă ranește, nu află cât rău mi-a făcut. Pentru că iert și pentru că iubesc. Rău e ca invers nu se pune. Și dacă încerc să fac în așa fel încât să iasă bine, nu iese frate. Și reușesc să distrug toate relațiile clădite, într-o fracțiune de secundă. Toate relațiile pe care le-am clădit mai mult sau mai puțin greu. Din toate soluțiile care există la o problemă eu sunt norocoasa care o alege pe aia care mă îngroapă.
Și vă implor să nu mai țipați. Vă implor să fiți mai calmi și să aveți mai multă răbdare. Și vă implor să nu mai priviți ca și cum totul v-ar ataca. Vă rog să învățați că unii oameni vor să facă bine, doar ca nu le iese.
Mă rog să învăț că nu pot mulțumi pe oricine. Mă implor să încerc să nu mai vreau atatea de la mine. Mă implor să încerc să nu mai plac tuturor. Mă implor să nu mai încerc.

Amintiri din copilărie

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit cum ninge afară îmi amintesc de vremurile copilăriei mele. Erau zile, când ningea. Ningea cu fulgi mari şi mă uitam cu jind pe geam cum se leagănau şi se aşeazau pe pământ. Mai erau zile în care ieşeam cu săniuţa pe derdeluş, dar nu mă dădeam pe burtă ca toţi copii, pentru că îmi era frică. Ne rostogoleam pană nu ne mai simţeam mâinile şi picioarele, şi făceam trenuleţ din săniuţe la care trăgeau baieţii mai mari până aproape că îşi tăiau mănuşile de la sfori. De bătaia cu bulgări mă feream întotdeauna. Nu am avut niciodată ţintă şi nici forţă să arunc. Aşa că îmi luam zapadă în freză de fiecare dată. Şi când abia ne mai mişcam şi ne îngheţa şi părul, fugeam în casă unde soba ardea şi mama ne aştepta cu un ceai fierbinte şi ne scăldam picioarele în apă cu sare. Adoram să simt cum se topeau cristalele mari de sare sub tălpile îngheţate.
Dar asta a fost atunci. Acum iar ninge şi, pentru că am crescut, am chef de bătaie cu zăpadă. Şi vreau să fac şi un om de zăpadă. Am reuşit să fac cândva o căprioară. Şi plănuisem să fac şi un igloo. Încă mai sper să fac unul, dar am nevoie de ceva ajutor.
Tot oraşul s-a mişcat în reluare zilele astea (cum nimeni nu a reuşit să împraştie sare şi nisip). Şi dacă ai ghinionul să te afli într-un automobil, ai ocazia să te simţi ca într-o maşinuţă buşitoare. Trebuie doar să speri că nu vei intra într-o alta. Eu una m-am speriat un pic într-o curba când maşina fratelui meu a patinat puţin, dar graţios.
Acum nu mai ninge. Acum e mocirlă mare şi aş vrea sa am zapadă în weekend sau luni şi sărbători frumoase. :D

Wish-list

Dragă Moşule,
Ştiu că tu întotdeauna mi-ai citit gândurile şi mi-ai adus ceva să îmi placă. Şi mai ştii că nu am pretenţii şi idei. Aşa că nu o să îţi scriu ţie o scrisoare cu ce vreau de la tine, ci am să-mi scriu una mie, cu ce vreau de la mine.(hai, recunosc ca i-am copiat pe ăia de la Vodafone)

În anul ce vine îmi propun să:
~ Termin clasa a XII-a (deja simt că nu mai vreau)
~ Iau note la bac astfel încat să le demonstrez tuturor care nu au încredere în mine şi cred că nu se poate, că s-au îndoit
~ Să intru la Poli (cine e Poli?)
~ Să intru la jurnalism (doar ca să văd eu că pot, că rămân tot la Poli- Poli nu e tipa)
~ Să mă reapuc de fotografie (Poli nu e nici baiat)
~ Să încerc să mă apuc de desen şi pictură (da, mă vrea virusu' din mine să facă ouă - să vedem ce-i iese)
~ Să fiu mai pretenţioasă cu mine însumi (nu că nu aş fi destul)
~ Să îi fac pe cei dragi să zâmbească mai des (măcar de la anul)
~ Să învăţ să joc biliard (implicit să ţin tacul în mână)
~ Să citesc toată literatura lui Mircea Eliade (e de ceva timp pe lista de aşteptare)
~ Să devin ordonată (ar fi cazul)
~ Să devin mai aşezată şi mai calculată (spun PA haosului)
~ Să citesc toată seria Art Gallery şi 100 de personalităţi (dar ştiu că am voinţă)
~ Să îmi înmulţesc colecţiile (zici că sunt copil)



şi lista o să continue.Mai adaug când îmi amintesc. Acum îmi bubuie capul de somn (iar) şi văd dublu. Şi stau şi mă gândesc...de unde atâta timp să le fac pe toate?