Orice verb defineste o arta (II)

PÓZĂ, poze, s.f. 1. Atitudine pe care cineva şi-o impune; ţinută, poziţie. ♢ Expr. A(-şi) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu.

Orice verb defineste o arta (I)

fotografie - FOTOGRAFÍE, fotografii, 1. Imagine pozitivă a unei fiinţe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică şi obţinută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.: în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie. FOTOGRAFÍE s. f. 1. arta şi tehnica fotografierii. 2. imagine fixată pe hârtie fotografică; foto2. o ~ de platou = fotografie în timpul realizării filmului pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc.

"Nu trebuie mai ales să īnţelegem, - trebuie mai ales să fim;" (A taia in carne vie)

Nu inteleg de ce exista in orar respectiva materie care se numeste pompos "Limba si literatura romana". E un titlu aberant. Ar trebui sa ii spuna "Ora de biologie aplicata" sau "Doctorul Ciomu pentru to(n)ti". Haideti sa va dau reteta:
1) Se alege una bucata poezie (se gaseste la kil' in biblioteci)
Se ia poezia. Se intinde pe o hartie. Se intoarce pe toate fetele (fara grija ca nu fuge) si se localizeaza tema acesteia. Se realizeaza o incizie pana-n analele temei respective (in functie de viziunea chirurgului) si se macelareste in partile componente: motive si figuri de stil. Fragmentele astfel obtinute se paseaza pe o coala de hartie sub forma de paragrafe.
Aceasta este doar munca din spatele cortinei. Mentionez ca rezultatele difera de la subiect la subiect, iar rezultatele sunt unice si incontestabile.
Partea a doua este de a demonstra teoria*.
2) Se ia una bucata clasa de elevi (nu intereseaza de unde si de ce)
Bataia de cap nu a fost pana acum. Ci de acum incolo. Scopul? Sa faci clasa de elevi care nu dau doi bani pe munca pe care o depui (oare de ce?) sa ajunga exclusiv la aceasi concluzie ca a ta.



Si ma intreb: la finalul orei te simti un profesor implinit daca opera literara se gaseste disecata, mestecata si deja digerata (pe care unii o regurgiteaza) pe caietul tuturor elevilor? Esti un profesor de literatura daca diseci poezii ca pe broaste? Te-ai gandit daca mai traieste ulterior si in inimile cator elevi? Tu, ai simtit-o?







* daca teoria iti apartine

Totul e relativ (escapade)

Obicieiul meu de mica: sa fac tot felul de tampenii de care sa nu stie nimeni. Asta a evoluat pe masura ce am crescut si au luat amploare. Ador ideile spontane. Iubesc planurile neasteptate, neplanuite, de care mai nimeni nu stie.
Astazi am avut o asemenea escapada in Bucuresti. Cu riscul de a porni o tornada acasa, m-am inarmat cu o minciuna buna (nu stiu cine poate sa ma creada uneori), mi-am luat fratele la volan (ce-as vrea si eu carnet) si cu emotiile de rigoare am plecat sa scap de rutina si sa fac o surpriza :D . Sa scap de Ploiesti si de tot ce m-am plictisit sa vad. Mi-a iesit escapada. Si inca bine. Am petrecut o zi minunata in care mi-am amintit cat de mult tin la oamenii de langa mine. Am devenit inca de pe drum spre foarte nostalgica si mi-am amintit ca nu e prima data cand fac asta. Devenise o rutina anul trecut cand, impreuna cu colega de banca, plecam undeva pe la a doua ora, luam primul tren de Bucuresti si ne prezentam constiincioase la dentistul ei. Apoi ieseam sa ne plimbam, deseori pe Lipscani in speranta ca vom da de Bendeac. Nu stiu de unde auzise ea ca se plimba ocazional pe acolo. Defapt asta era dorinta ei, dar nici mie nu mi-ar fi displacut. Apoi ne trezeam ca e tarziu si ca trebuie sa ajungem in timp util in gara. Ceea ce si faceam, dar nu mai aveam timp si de bilet. Si astfel noroc cu cate o batranica draguta care ruga nasul/nasa sa ne ierte, ca apoi sa ne vorbeasca tot drumul de tineretile ei si de palaria ce o poarta, amintire de la mama ei de cand era scolarita :).
La fel de frumoasa a fost si escapada de la Bucov dintr-a zecea. Plictisite intr-o zi de luni de scoala, dupa un weekend prea frumos pentru a se fi terminat cu o zi de scoala, impreuna cu colega mea (de suferinta :)) ) ne-am gandit sa ne facem pierduta urma. Acum intrebarea era unde? Orasul mic si plictisitor, lipsa vre unui sfant in buzunar, astea nu ne ofereau nici o posibiliate. Asa ca ne-am inarmat de data asta cu energie si am pornit. Cred ca ne-a luat 2 ore jumatate sa ajungem de la liceu pana la parcul Bucov. Dar am reusit. Si, obosite, am cautat un petec cu iarba mai verde si sculpturi mai interesante si ne-am pus pe pozat si fotografiat. Am avut noroc de o pizza pe care o facusem cu o zi inainte si pe care o luasem pentru pranz (fara modestie, fac o pizza delicioasa) asa ca nu am murit nici de foame. Am cantat, ne-am dat in leagane, ne-am chitait...ce mai...ne-am distrat grozav. Dupa ore pierdute pe-acolo ne-am hotarat sa plecam. Dar cu ce? Intotdeauna am avut o fobie de autostop. As fi preferat sa ma tarasc in genunchi pana acasa decat sa ma urc in masina unui strain. Am zis ca inghet cand am vazut ca se opreste cineva sa ne ia. Am acceptat rugamintile colegei cu conditia sa se urce ea in fata. Am dat de un nene tare simpatic, care facea transport de marfa pana in oras. Totusi nu m-am oprit din tremurat pana ce nu m-am vazut in siguranta, inapoi cu picioarele pe pamant.
Parintii mei au aflat tarziu de toate astea. De unele poate nu au aflat deloc (nici nu mai stiu daca le-am povestit). Cine nu a trebuit sa afle, nu a aflat. Si nici nu va afla. Cert e ca astea sunt condimentele vietii mele: ideile spontane, faptele ilegale (in limite). Sunt atatea pe care le-am facut, si sunt amintirile mele, parte din frumusetea vietii. Desi regret ca nu am facut mai multe. Nu am sa ma multumesc niciodata. Dar am o viata inainte.





Si mi-am amintit de asta:

Green Day - Good Riddance (Time of Your Life)










P.S.: Cred ca am povestit cam mult. Vorbesc mult. As dori sa fiu ascultata mai mult. Ma intreb de catre cine?